Mihnea merge la grădiniţa specială din Trivale, unde are parte de un tratament aparte. Acolo a învăţat să scrie, să numere până la 100, face teme, scrie la calculator…

Se spune că nimic nu e mai frumos pe lume ca zâmbetul unui copil. Îţi luminează viaţa, îţi încălzeşte inima, te face să simţi că trăieşti. Ei bine, în cazul unor copii speciali, cum sunt cei care au tulburări din spectrul autismului, un zâmbet se obţine doar după ani grei de terapie. Acelaşi este şi cazul lui Mihnea Cristinel Iliescu, un băieţel în vârstă de aproape şapte ani, dar care nu a reuşit până în ziua de azi să îşi strige pe nume părinţii ori bunica. În cele 12 şedinţe de bioenergie cu parapsihologul Maria Ciobanu, Mihnea a evoluat extrem de mult. Astăzi, copilul diagnosticat cu autism merge la grădiniţă, îşi face lecţiile, se joacă pe calculator şi, mai ales, îşi face singur toaleta în fiecare dimineaţă.

Coşmarul a început imediat după un vaccin

De cum intrăm pe uşă, micuţul Mihnea ne urmăreşte fix cu privirea. Parcă ştie că am venit să ne interesăm de cazul lui. Se apropie şi ne răspunde într-un limbaj numai de el ştiut, atunci când îl întrebăm despre nume şi vârstă. Cu toate acestea, este clar că ne înţelege, ba chiar zâmbeşte mândru în momentul în care colegul meu se apropie să îi facă o poză. „Mihnea a fost un copil normal până la vârsta de un an şi două luni, când i s-a făcut un vaccin specific vârstei. La trei săptămâni după vaccin, a intrat într-o criză cu vărsături, febră şi diaree, iar în numai două ore i-a scăzut nivelul hemoglobinei la 4”, povesteşte bunica băiatului diagnosticat cu autism. Cuvintele Mariei Chiriac curg trist, parcă în contratimp cu energicul Mihnea, care acum răsfoieşte cu interes un ziar, acum este în partea cealaltă a camerei, în braţele unui pacient care aşteaptă să intre în cabinetul doamnei Maria, iar în secunda imediat următoare vine să îmi tragă agenda din mână, să citească ce am notat despre el. Bunica trebuie să fie hotărâtă, de multe ori aspră, să îl privească fix în ochi şi să îl mustre atunci când nu ascultă sau când îşi urmăreşte, parcă pierdut în spaţiu, degetele de la mâini. După criza aceea, Mihnea parcă s-a transformat. A devenit absent, s-a interiorizat. Era doar el şi nu mai avea nevoie de nimic.

A avut momente când se automutila

Bunica Maria Chiriac l-a crescut de mic pe Mihnea. L-a dus la diverşi medici, care i-au pus diagnostice eronate: ba hipoacuzie, ba retard sau întârzieri de vorbire. De altfel, medicina tradiţională are foarte puţine resurse când vine vorba de diagnosticarea sau tratamentul unui caz de autism. „Până la doi ani şi 11 luni aşa am umblat cu el, din doctor în doctor. Nimeni nu ne-a putut lămuri ce e cu copilul. Costurile au fost şi sunt în continuare extrem de mari, iar noi nu suntem o familie cu prea multe posibilităţi. Ce să facem? Asta este. Abia la sfârşitul lui 2007 am ajuns la Clinica Sanador din Bucureşti, unde profesorul doctor Sanda Măgureanu a dat diagnosti-cul de autism. Ne-a prescris un medicament foarte tare, din care i-am dat doar jumătate de pastilă. După ce a luat-o, la scurt timp a avut o ieşire pe care cu greu o voi putea şterge din memorie: a muşcat din pat şi din măsuţa de televizor. A ieşit cu bucăţi de lemn în gură. A avut momente când se automutila, se dădea cu capul de pereţi, ne muşca”, ne spune doamna Chiriac, vizibil afectată când îşi aminteşte prin ce a trecut cu nepoţelul.

Maria Chiriac: „La ora actuală, am ajuns la sapă de lemn”

Familia lui Mihnea a încercat şi alternativa: tratamentele homeopatice. Acestea au dat rezultat, însă nu într-atât încât să se poată observa o îmbunătăţire reală a comportamentului neobişnuit al micuţului. Ce-i drept, stereotipiile specifice autismului (privire fixă, ţipete puternice, fixarea de diferite obiecte din casă, comportamentul interiorizat, de parcă nu ar mai fi nimic în jur) s-au mai rărit, iar părinţii au început să se mai înţeleagă cu el. Au ajuns chiar şi la o clinică din Timişoara, unde i s-au făcut două RMN-uri şi i s-a prescris un tratament foarte costisitor, adus din Germania. „La ora actuală, am ajuns în sapă de lemn. Trăim din datorii în datorii. Totul costă, chiar şi taxi-ul din fiecare dimineaţă când îl duc la grădiniţă. Este sensibil, se îmbolnăveşte imediat. Acum, în anotimpul rece, l-am dus cu taxiul. Mihnea merge la grădiniţa specială din Trivale, unde are parte de un tratament aparte. Acolo a învăţat să scrie, să numere până la 100, face teme, scrie la calculator… A învăţat de la fratele lui să scrie Scooby Doo pe calculator şi intră pe internet şi se uită la desene. De asemenea, este pasionat de muzica religioasă şi îşi dă singur la calculator să asculte programul Trinitas. Cu toate acestea, în continuare nu am curaj să merg cu el pe stradă şi să îi dau drumul din mână, pentru că sare drept în faţa maşinii”.

După doar 12 şedinţe de bioenergie, rezultatele sunt vizibile

Au ajuns la doamna Maria la finele anului 2010. Maria Chiriac auzise despre harul parapsihologului de la mai multe persoane care se trataseră la cabinet. Şi-a zis că n-ar fi rău să încerce să îl ducă pe Mihnea la câteva şedinţe. De altfel, bunica micuţului cu autism nu şi-a pierdut niciodată speranţa că îşi va auzi nepoţelul strigând-o pe nume sau că va simţi cum acesta o îmbrăţişează afectuos. Rezultatele s-au văzut chiar după prima şedinţă, iar la cea de-a treia, bioenergoterapeutul Maria Ciobanu a ieşit din cabinet cu Mihnea de mânuţă şi i-a spus bunicii că în mai puţin de un an de zile, copilul îşi va reveni, se va recupera. Au trecut deja 12 şedinţe şi rezultatele încep să se vadă, iar parapsihologul Maria Ciobanu nu le-a luat niciun ban pentru te-rapie. Abia înainte cu câteva luni de a împlini şapte ani, micuţul a învăţat să mănânce, să se îmbrace şi să se dezbrace singur, să se spele pe faţă, să îşi pieptene părul. La şapte ani, Mihnea cere singur, pentru prima dată în viaţă, să fie dus la toaletă, să i se dea de mâncare, să meargă la doamna Maria. La rândul său, bunica îşi vede, tot pentru prima oară în viaţă, nepoţelul care îi răspunde când îl strigă, îi zâmbeşte atunci când îl mustră şi stă liniştit când i se cere.