Organismul uman reprezintă un microcosmos construit exact după imaginea universului, a macrocosmosului.

Aceasta înseamnă că între om şi univers există corespondenţe.

Toată ştiinţa ezoterică este bazată pe legea corespondenţelor. Omul este infinitul mic, cosmosul este infinitul mare.

Între ele există corespondenţa: fiecare organ al corpului nostru are afinitate cu o regiune din cosmos.

Între om şi univers, între microcosmos şi macrocosmos, există o corespondenţă absolută.

Prin felul lui de a trăi, omul a distrus această relaţie ideală, perfectă cu macrocosmosul, cu Dumnezeu. Iar acum problema se pune de a o restabili.

Şi el o poate face, pentru că atunci când a ieşit din atelierele Creatorului, a primit tot ce îi era necesar pentru a se dezvolta şi a regăsi.

În acelaşi fel, fiecare spirit care vine să se încarneze pe pământ posedă organe şi instrumente care corespund tuturor calităţilor care sunt acolo sus în cer.

Astfel, totul este posibil pentru el; progresiv, bineînţeles, dar dacă cunoaşte legile şi le respectă, el poate întreprinde cele mai mari realizări.

Ca mod de viață, știința ezoterică este o artă. Este arta trăirii din resursele interioare ale ființei, că arta se bazeaza pe percepția sensibilă, intuitivă, deschisă inspirației.

Este de asemenea și o știință – o știință a sufletului lucrurilor. Are propria sa terminologie, metode si proceduri aflate în antiteză cu știința exoterică- materialistă.

Știința ezoterică implică un efort de a trăi in armonie cu realitățile vieții interioare.

Cum se Interpretează Legea Corespondențelor în Știința Ezoterică

 

Şi omul poate ajunge să acordeze făptura lui fizică şi psihică cu vibraţiile universului. El poate atinge puterile cereşti pentru a face un schimb cu ele şi primi astfel ajutor şi reconfort.

Pentru că lucrăm cu forţe care automat armonizează totul, trebuie să cultivăm:

[tie_list type=”heart”]

  • dragostea
  • abnegaţia
  • indulgenţa
  • generozitatea

[/tie_list]

Pentru a ajunge să acordăm organismul nostru, trebuie să lucrăm cu gânduri şi sentimente superioare care vor face să vibreze armonios toate centrele spirituale.

Acei ce au făcut totul pentru ca nimic să nu mai meargă pentru ei, se plâng mereu că viaţa nu are sens şi că Dumnezeu nu există.

Dar nu înseamnă că dacă ei sunt stupizi, bolnavi, şi nenorociţi, nu există în lume făpturi inteligente, sănătoase şi fericite! Da, numai judecata lor este defectuoasă.

De îndată ce cunoaştem această lege a afinității, suntem obligaţi să ne depăşim, să ne întrecem, pentru a atinge coardele cele mai sensibile. Trebuie să le facem să vibreze ştiind că vor exista forţe, entităţi şi regiuni care vor răspunde .

Orice facem în bine sau în rău vă va reveni în mod obligatoriu într-o zi. Fiecare sentiment pe care îl avem este de o natură determinată, va atrage din spaţiu forţe de aceeaşi natură, care se îndreaptă spre noi, în virtutea legii afinităţii.

Graţie acestei legi se pot atrage din marele rezervoare ale universului toate elementele pe care le dorim. Dar cu condiţia de a avea gânduri şi sentimente de aceeaşi natură cu aceste elemente.

Gândurile şi sentimentele noastre sunt cele care vor determina în mod absolut natura elementelor şi a forţelor care vor fi atrase de foarte departe, undeva în spaţiu, şi care mai devreme sau mai târziu vor ajunge până la voi .

Acum se poate explica totul: structura oamenilor, inteligenţa lor sau prostia lor, bunătatea şi răutatea lor, fericirea sau nenorocirile lor, bogăţia şi mizeria lor.

Cei care cunoaştem această lege a afinităţii trebuie să începem imediat să trecem la treabă pentru a atrage particule de o natură atât de luminoasă, încât totul să înceapă să se restabilească în noi.

Şi când cei care ne înconjoară vor vedea că am devenit mai simpatici, mai luminoși, mai inteligenți şi chiar mai puternici, toţi vor începe să ne considere altfel, şi destinul nostru se va schimba.

În viaţă totul are o legătură.

Forţele naturii nu vă pot ajuta mult timp, ele sunt obligate să vă abandoneze dacă:

[tie_list type=”cons”]

  • sunteţi ignorant
  • nu ştiţi pe ce legi este bazată existenţa
  • tot timpul distrugeţi şi brutalizaţi tot ce Dumnezeu v-a dat

[/tie_list]

Din nefericire, marea majoritate a oamenilor nu acceptă să recunoască această înlănţuire a cauzelor şi a consecinţelor. Chiar dacă li se arată acest lucru cu argumente şi probe aproape tangibile, ei nu le văd .

Această lege a afinităţii ne permite să atragem din oceanul cosmic cele mai bune elemente. Trebuie să le atregem pe cele mai strălucitoare, cele mai subtile pentru a construi corpul nostru de glorie, corpul de lumină care este în fiecare din noi.

Corpul de lumină există, îl avem toţi potenţial, dar noi trebuie să-l formăm dându-i materiale.

Când avem stări de conştiinţă foarte elevate, când avem dorinţa de a ajuta lumea întreagă, de a lucra pentru Dumnezeu, în acel moment particulele pe care le emanăm se vor adăuga  corpului nostru de glorie.

Iată cum putem să-l facem să crească. El nu poate fi format decât cu ceea ce avem mai bun în noi. Şi dacă îl hrănim mult timp cu tot ce e mai bun în noi, într-o zi el începe să strălucească, să încălzească, devenind foarte puternic, foarte tare, invulnerabil, nemuritor.

Înainte de a forma acest corp în el, omul este întunecat, obscur, slab, vulnerabil, bolnăvicios.

Totuşi, fiecare poartă în el un germen de Scânteie Divină, pe care îl poate dezvolta. El poate să le obţină începând chiar de astăzi, mai întâi în cantitate mică, şi apoi din ce în ce mai mult în fiecare zi.

Este de altfel ceea ce facem noi în fiecare zi. Noi ne îndepărtăm de pământ, ne legăm cu cerul, cu soarele pentru a lua câteva particule foarte luminoase pe care le adăugăm corpului nostru de glorie.

Esenţial este de a vedea structura. Atât timp cât oamenii se vor mulţumi să studieze tot ce este împrăştiat în planul fizic, în lumea faptelor ei nu vor trage decât concluzii eronate.

Numai APLICÂND  în lumea legilor corespondențelor pentru a contempla această structură, ei vor avea această viziune clară a întregului ansamblu pe care am obţinut-o.

Aproape nimeni nu recunoaşte încă valoarea acestei filozofii. Dar nu va fi mereu aşa.

Există forţe mai puternice decât omul  şi care îl vor obliga într-o zi să aprecieze acest învăţământ la justa sa valoare.  Mai devreme sau mai târziu fiecare lucru va fi la „locul” său.

Acum pe pământ totul este invers: ceea ce are valoare este batjocorit iar ceea ce nu are nici o valoare ocupă primul loc.

Se dă valoarea cea mai formidabilă aurului, bijuteriilor, caselor, maşinilor. Şi ideilor divine?… Nici o valoare!

Trebuie să lucrăm să schimbăm asta!

Oamenii au răsturnat toate valorile şi nimic nu mai este la locul său.

Vedem oamenii cei mai vicioşi şi cei mai diabolici înconjuraţi de tot ce este mai bogat şi mai somptuos. Iar aceia care au cele mai mari calităţi nu posedă nimic din ceea ce corespunde acestor calităţi.

Cum nu au nici o tentaţie ei nu fac nimic pentru a căpăta bogăţiile pe care nu le au. Atunci ei posedă abia câteva nimicuri în planul fizic: exterior, nimic nu corespunde splendorii care este în ei.

Dar nu va fi mereu astfel pentru că există această lege a corespondenţei.Frumuseţea interioară trebuie să fie  îmbrăcată şi în exterior de o aparenţă frumoasă. Iar urâţenia interioară îmbrăcată în urâţenie exterioară. Inteligenţa naturii a decis astfel .

Ca şi Dumnezeu. Dumnezeu  care posedă toate calităţile şi virtuţile posedă şi toată bogăţia universului.

Numai aici această ordine nu mai există. Dar cum legea este absolută (tot ceea ce este jos trebuie să fie la fel cu ce este sus) într-o zi va fi altă ordine şi fiecare îşi va găsi locul său.

Cei care sunt bogaţi în inteligenţă, bunătate, nobleţe vor avea de asemenea şi toate bogăţiile exterioare corespunzătoare. Iar cei care nu au aceste calităţi vor fi în mizerie.

Evident nu oamenii vor fi cei care vor restabili această ordine pentru că ei nu ştiu cine merită şi cine nu merită. Aceasta va fi opera Inteligenţei cosmice pentru că legea corespondenţelor este o lege imuabilă în univers.

Concluzie

Vom putea deveni stăpânii destinului nostru producând prin gândurile şi sentimentele noastre vibraţii şi emanaţii cât mai ridicate.

Legea corespondenţelor este o lege totodată fizică, chimică şi spirituală.

Este o lege infailibilă şi din ziua în care o veţi cunoaşte nu veţi mai putea să vă despărţiţi de această idee de perfecţiune.

Pe această lege este fondată adevărata religie. Pentru ce spunem omului să iubească pe Dumnezeu? Pentru că iubindu-L el se leagă de perfecţiunea Sa, de splendoarea Sa.

Atunci desigur această splendoare începe să se instaleze în el şi el este cel care va creşte, va înflori și va deveni frumos şi puternic.