Fenomenul de Desprindere sau Instinctul de Manifestare în Moartea Clinică
Spiritualitate

Fenomenul de Desprindere sau Instinctul de Manifestare în Moartea Clinică

 

Fenomenul de desprindere sau separarea corpului astral de corpul fizic şi corpul eteric are loc în hipnoză, în telepatie, în meditaţia transcendentală, după anumite medicamente halucinogene, în moartea clinică şi la somnambuli. Mulţi bolnavi care au intrat în moarte clinică descriu fenomenul desprinderii.

Fenomenul de Desprindere sau Instinctul de Manifestare în Moartea Clinică

Moartea clinică, care poate fi considerată un fenomen de desprindere, este acea stare în care bolnavul îşi pierde cunoştinţa pentru un timp limitat, după care revine la starea de conştientă normală. În cazul că sunt pe masa de operaţie, după ce-şi revin din moartea clinică, declară că spiritul lor se găsea alături de corp, de cele mai multe ori în tavanul sălii de operaţie, de unde au văzut tot ce s-a petrecut cu organismul lor în timpul morţii clinice. Ei descriu cu exactitate ce personal era în sala de operaţie, ce a vorbit şi tot ce a întreprins pentru salvarea lui.

moartea clinica

Cei ce se „întorc” declară că au murit şi, după expresiile lor, au ajuns în Rai. Înainte de a fi operați, li s-a comunicat că operaţia pe care urmau să o facă este dificilă şi comportă un anumit risc. Operaţiile de regulă decurg bine, dar anestezia le afectează inimile care intră în fibrilaţie şi pacienții „mor”.

În acele momente, cei mai mulţi dintre pacienţi care cunosc moartea clinică povestesc că sunt cuprinşi de linişte, împăcare, călăuziţi de voci calde şi de multă dragoste, dar există şi oameni care povestesc de locuri reci şi întunecoase, voci triste, disperate, o imagine asociată iadului, conform adevărul.ro.

Dacă la început lucrurile din jurul lor par scufundate într-un întuneric adânc, ei realizează că în partea de sus lumina devine tot mai strălucitoare. Dintr-o dată, ei sunt scăldați într-o lumină venită de la distanţă. Au pătruns astfel într-un domeniu al razelor şi au putut discerne de obicei silueta unei fiinţe minunate luminată din spate, de care ei se apropie acum fără efort.

În sala de operaţie, pacienții sunt readuși la viaţă în ultimul moment. Deși ei sunt siguri căau murit, de fapt li s-a îngăduit să arunce o privire asupra vieţii de după moarte şi să obţină astfel o confirmare a teologiei creştine asupra nemuririi sufletului. Astfel de trăiri asemănătoare sunt semnalate de medici, ca şi de alte persoane în toată lumea.

Asemenea fenomene trăite în pragul morţii au fost trăite nu numai de oameni aparţinând unor religii creştine tradiţionale, dar şi de hinduşi, budişti şi sceptici. Pare plauzibilă ideea că multe dintre părerile noastre convenţionale despre Rai derivă din astfel de trăiri din pragul morţii, experienţe care de-a lungul mileniilor au fost relatate în mod frecvent.

Nici o poveste nu ar putea fi mai interesantă ori mai plină de speranţă decât povestirea călătorului care se reîntoarce, istorisindu-şi drumul şi existenţa după moarte. Aceste experienţe constituie o dovadă în formarea credinţelor religioase, credinţe zdruncinate serios de ştiinţă în
ultimele secole.

Cum se face că oamenii de toate vârstele și culturile au acelaşi fel de a trăi în pragul morţii?

sursa-www.obiectiv.info
sursa-www.obiectiv.info

 

Fenomenul de desprindere se poate produce şi cu droguri halucinogene, cum ar fi marihuana extrasă din cânepă, atropină şi alţi alcaloizi extraşi din mătrăgună sau laur. Se ştie că, la oracolul din Delfi, Pitia intra în transă mestecând frunză de laur. Aceste trăiri produse de droguri, ca şi revelaţiile din pragul morţii, pot fi oare generate de vreun defect de cablaj neuronal, cu semnificaţie neutră din punct de vedere al evoluţiei, defect care să producă din întâmplare alterări ocazionale ale percepţiei lumii înconjurătoare?

O asemenea posibilitate este extrem de puţin plauzibilă, fiind mai degrabă o încercare disperată de a evita ciocnirea frontală cu concepţia mistică. Toţi cei ce se întorc din moarte clinică descriu senzaţia de zbor, cu ieşirea de la întuneric la lumină, percepând câteodată prezenţa unei figuri scăldate în lumină şi aureolă.

În cadrul fenomenelor de decorpo­ralizare este inclusă şi moartea clinică, perioada în care persoana respectivă trece prin mai multe etape, incluzând şi părăsirea, pentru un timp, de către spirit a corpului fizic, ne relatează jurnalul.ro.

În acest sens, câţiva cercetători au realizat studii aprofundate. Dintre aceştia, dr Raymond Moody, doctor în filosofie şi medicină, a declanşat o anchetă sistematică asupra dovezilor existenţei unei „vieţi” de după moarte. Este vorba despre 150 de cazuri adunate din mediul studenţilor la filosofie, dar şi a bolnavilor pe care i-a întâlnit, începând din 1972, dată la care a început să practice medicina.

Aceste cazuri sunt împărţite în trei categorii principale:
1) Experienţe trăite de persoane care au fost reanimate după ce au fost consi­derate decedate sau diagnosticate, de medici clinic decedate;

2) Experienţe trăite de persoane care, în urma unor accidente, a unor răni foarte grave sau maladii, au văzut moartea foarte aproape;

3) Experienţe trăite de persoane care, pe punctul de a muri, au oferit descrierea a ceea ce au perceput în acele momente.

sursa-www.spiritus.ro
sursa-www.spiritus.ro

 

Tot pentru a nu confirma concepţia teologiei iudeo-creştine, unii încearcă să facă o analogie între aceste trăiri şi cele ale naşterii, prin reamintirea cu claritate a trăirilor perinatale, după naştere şi în timpul imediat anterior.

Ei ar distinge patru stadii:

În prima fază – fericirea copilului aflat în pântece, lipsit de teamă, plasat în centrul unui mic univers cald şi întunecat, un adevărat cosmos închis în sacul amniotic.

În stadiul al doilea – încep contracţiile uterine şi o presiune îngrozitoare se exercită asupra fătului.

 

sursa:www.sanatate.bzi.ro
sursa:www.sanatate.bzi.ro

 

Stadiul al treilea – este sfârşitul naşterii, când capul copilului a pătruns prin colul uterin, iar copilul poate vedea, chiar dacă are ochii închişi, un tunel luminos la un capăt şi lumea extrauterină strălucind. Cu privirea lui slabă ar distinge ca prin ceaţă nişte figuri de zei înconjuraţi de cercuri de lumini (moaşa, medicul, alte persoane).

În stadiul al patrulea – de după naştere, pruncul este înfăşat, îmbrăţişat şi hrănit. Cu alte cuvinte, ceea ce descriu oamenii întorşi din moartea clinică ar fi primele lui amintiri de viată. Dar un copil, la naştere, poate distinge imagini? Ochii lui sunt mai degrabă sensibili la lumină şi întuneric, el nu poate fixa lumina dar ce se întâmplă cu copiii născuţi înainte de începerea travaliului prin operaţia cezariană, cum mai pot fi explicate aceste trăiri? Unde este fenomenul de desprindere?

De ce astfel de amintiri sunt posibile şi de ce, dacă experienţa perinatală produce atâta nefericire, evoluţia n-a înlăturat consecinţele sale psihologice negative? Copiii nou-născuţi chiar trebuie să-şi vadă mediul înconjurător? Trebuie oare să-şi amintească ororile experienţei perinatale? În ce sens sunt toate acestea necesare pentru supravieţuire? Dacă totuşi, într-adevăr, şi-ar aminti, cu ce şi-ar aminti?

Gândirea creierului lor este la această etapă complet nedezvoltată. Aceasta ar însemna că şi-ar aminti prin spiritul reîncarnat în ei?

 

Instinctul – fenomen de manifestare a spiritului

 

Lumea vie este dominată de două instincte:

unul de conservare a speciei

al doilea de perpetuare a speciei.

Instinctul este o formă de manifestare a spiritului. Prin el specia are cunoştinţă, prin alte trăiri anterioare, de diverse fenomene şi evenimente pe care le-a parcurs. Individul pus pentru prima dată într-o situaţie asemănătoare reacţionează conform experienţei trăite în acea viaţă anterioară. Dar de ce orice mică vietate, ca să nu mai vorbim de om care, chiar în pragul morţii, imploră cerul să-l ajute să mai trăiască puţin, vrea să trăiască în loc să prefere moartea, ştiind că viaţa este o luptă continuă pentru existenţă, de cele mai multe ori cu mari suferinţe?

Aţi văzut cât de mult se apără o mică insectă atunci când vrei s-o omori, se zbate şi aleargă în toate părţile să nu fie prinsă? Explicaţia este una singură: viaţa pe pământ este ordonată de spirite superioare, care hotărăsc reîncarnarea pentru a-l ajuta pe om să se purifice pentru a nu mai fi nevoie de alte vieţi, de alte suferinţe. Că viaţa este o suferinţă o poate explica faptul că, la naştere, atât mama cât şi copilul se manifestă în acelaşi fel, ţipând.

În natură nimic nu se produce la întâmplare, nici chiar destinul omenesc. Totul este reglat şi ordonat de aceleaşi legi care guvernează şi materia, şi forţele, şi psihicul. Creierul este un instrument necesar funcţionării unei inteligenţe, unui psihism înlăuntrul corpului omenesc, dar nu instrumentul acesta cerebral produce inteligenţa, după cum nu pianul la care cineva execută o melodie este autorul melodiei.

Pentru ce un medium, chiar când nu a citit cărţi spirituale, spune imediat că întruchipează pe cutare sau cutare mort? Fantomele materializate spun şi ele că reprezintă spiritul unui om care a trăit în altă viată. Anumite fapte şi evenimente spuse sau scrise de medium în transă sunt necunoscute mediumului şi asistentei. Numai defunctul le putea cunoaşte şi dezvălui.

O altă confirmare a persistenţei spiritului după moarte este statornicia deosebirilor radicale dintre mediu şi fantomele materializate. Se citează cazuri de opere literare sau filozofice dictate post-mortem de scriitori celebri, opere ce sunt specifice numai scriitorilor respectivi, exemple: Charles Dickens, Oscar Wilde etc.fantoma-din-canterville_1_fullsize

 

Instinctele sunt garanţii pe care şi le ia specia pentru perpetuarea ei. Pentru ca specia umană să evolueze şi să nu dispară, divinitatea a făcut ca ambii parteneri să alerge în mod inconştient după plăcerea actului sexual, dar, în realitate, ei fac aceasta pentru a-şi asigura perpetuarea speciei.

Omul zilelor moderne poate ajunge la o vârstă mult mai înaintată decât strămoșii săi. Teoretic, omul ar putea trăi până la vârsta de 120 de ani. Cu toate acestea, speranța de viață și procesele de îmbătrânire sunt asociate cu un anumit paradox. Selecția naturală în context evoluționist a condus la extinderea treptată a duratei de viața la om.

În acelasi timp, odată cu intrarea la menopuază, se instalează sterilitatea la femei. Cum putem explica acest paradox care însoțește „cealaltă jumătate a vieții umane”? Antropologul german Eckhart Voland este unul dintre cercetătorii care caută un răspuns la această intrebare. Potrivit lui, omul poate atinge o vârstă dublă față de strămoșul său maimuța.


RESURSE

Am vazut Raiul. Marturia unei femei care a stat trei saptamani in moarte clinica –

Expresia in antropologie de la nastere la moarte studiu clinic de antropologie –

Dedublarea – Lacramioara Stoenescu

Moartea si viata de dincolo de mormant – Dimitrios Athanasiou

 

Dacă știi sau ai citit despre experiențe de acest gen de moarte clinică, dar și de experiențe care se manifestă prin fenomenul de desprindere lasă-mi un mesaj mai jos la rubrica de comentarii!
Tags

Bioenergoterapeut

In urma experiențelor paranormale trăite de-a lungul vieții am scris cinci cărti: Mesagerii Luminii, Alternanța, Dimensiunea IV, Bioenergia-Terapie blândă și Miriam. Abonează-te

Articole similare

2 thoughts on “Fenomenul de Desprindere sau Instinctul de Manifestare în Moartea Clinică”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*