[dropcap]T[/dropcap]eoria existenței lui Dumnezeu este corectă și are implicații importante în viețile noastre.
Dar ce facem în legătură cu viețile care par evident nedrepte?
Cum dăm socoteală pentru cei care sunt agenți sau victime ale răului?
Aceste întrebări sunt problematice doar dacă presupunem că o conștiință individuală intră în manifestarea fizică doar o singură dată.
Universul nostru are aproximativ 14 miliarde de ani și ne așteptăm să trăiască alte miliarde de ani.
De ce ar alege o scânteie din conștiința divină să își limiteze experiența existenței fizice, să zicem, la doar 8 ani de viață?
Este suficient timp în imaginatul nostru univers pentru ca în viața fiecărei ființe spirituale să fie atins un echilibru între bine și rău.
Acesta este înțelesul legii karmei expusă de mistica orientală – o lege prin care binele și răul trebuie să atingă o stare de echilibru în fiecare conștiință spirituală individuală, deși nu neapărat într-o singură viață.
Această lege karmică poate fi, de fapt, intelectual și spiritual analogă legilor de conservare a energiei și a materiei în fizică.
Cum ar fi regula care spune că suma sarcinilor pozitive și negative trebuie să fie aceeași înainte și după realizarea unei reacții.
Teoria Existenței lui Dumnezeu și Aplicarea Acesteia în Viețile Noastre
Dacă teoria existenței lui Dumnezeu este corectă, ea are importante implicații în viețile noastre de zi cu zi:
- Dumnezeul acestei teorii nu are nevoie de nimic de la noi pentru propria sa fericire
- Dumnezeul acestei teorii nu poate să urască ceea ce facem sau ceea ce suntem
- Dumnezeul acestei teorii nu ne va face rău niciodată, pentru că ar însemna să își facă rău lui însuși
- Nu există rău sau iad în sensul propriu al cuvintelor
Aceste corolare la teoria existenței lui Dumnezeu nu trebuie să ne îndepărtezede simțul datoriei, al responsabilității sau de un comportament etic.
Chiar dimpotrivă. De fapt, dacă urmărești teoria existenței lui Dumnezeu până la o concluzie logică, regula de aur pe care o știm cu toții – ce ție nu-ți place, altuia nu-i face- devine mult mai mult decât o maximă pioasă.
Devine o reflexie a ceea ce numimacțiune și reacțiune în „fizica spirituală“.
Devine esența karmei orientale. Tot ceea ce facem are consecințe – bune sau rele.
Dacă această simplă maximă ar fi universal acceptată, ar rezolva în mod esențial toate problemele umanității.
Imaginați-vă transformarea ce s-ar produce în comportamentul oamenilor dacă ar ști că e adevărat faptul că orice ar face altora. Mai devreme sau mai târziu,se va întoarce asupra lor cu o aceeași forță.
Că nu există modalitate de a păcăli această lege și că glonțul tras în această viață se va întoarce la noi chiar și într-o existență viitoare.
Acesta poate fi o motivație puternică pentru un comportament adecvat.
Bine și rău sunt niște termeni care provoacă discuții, mai ales în ochii celor drepți. Acestea tind să condamne răul și să laude binele.
În cele din urmă, nu există bine sau rău absolut. Nici dreptate sau greșeală atemporală, ci doar ceea ce manifești pe moment.
Regulile de bună purtare depind de timp și de spațiu, pentru că acele consecințe ale faptelor noastre depind de contextul în care au fost făcute.
Ceea ce are cu adevărat importanță e felul în care îi tratăm pe ceilalți, inclusiv felul în care tratăm orice altă viețuitoare.
Ne conturăm universul prin iubirea sau răutatea, compasiunea sau indiferența pe care le arătăm în relațiile cu ceilalți.
Sub incidența teoriei existenței lui Dumnezeu cerința de a-i trata pe ceilalți cu respect și compasiune este, practic vorbind, o formă de morală absolută. Aceasta având în vedere cătoate ființele participă la această conștiință infinită care le-a creat.
Alte reguli demorală pot fi judecate în funcție de cât de bine servesc binele comun, care nuacelași oricând și oriunde.
Dacă acceptăm teoria existenței lui Dumnezeu, compasiunea și iubirea devin imperative morale. A produce durere unei ființe înseamnă să o produci conștiinței universale, și în felul acesta chiar ție însuți.
Acceptând teoria existenței lui Dumnezeu, nu trebuie să ne facem griji dacă Dumnezeu se simte sau nu jignit de comportamentul nostru.
Dumnezeul acestei teorii nu poate să fie nefericit din cauza noastră, din moment ce noi participăm la conștiința lui infinită și el este în noi.
Să ne gândim cât de arogant poate să sune gândul că am putea să-l facem pe Dumnezeu să trăiască o zi mai puțin fericită.
Când toate detaliile precise ale acestei creații particulare vor evolua, totul se va întoarce la Dumnezeu, totul va fi bine, scopul va fi fost împlinit.
Sub incidența teoriei existenței lui Dumnezeu, dreptatea se va întâlni la jumătatea drumului cu acțiunea și reacți-unea legii karmei. Cea care face parte din creație la fel de sigur cum conservarea momentului este o lege a fizicii.
Doar viziunea noastră îngustă, limitată la o singură viață, face ca simțul dreptății noastre să se revolte și să ceară o zi a dreptății și a socotelii divine.
Ar fi mai bine să ne gândim la legea karmei ca la un proces de reeducare, reabilitare și echilibrare întins pe mai multe vieți.
Există dovezi care susțin conceptul de existențe multiple și ele sunt oferite decei care au experimentat moartea clinică.
Tot parcursul vieții asociat cu aceste experiențe este în acord cu punctul de vedere filosofic conform căruia, atunci când mori, conștiința ta intră într-un tărâm non fizic unde toate consecințele faptelor tale te întâmpină și te inundă.
Experimentezi atunci plăceri sau durere, bucurii sau teroare, în funcție de felul în care te-ai comportat cu ceilalți.
Ca și în cazul legilor conservării energiei și materiei, nimeni nu poate scăpa de această lege a echilibrului.
Este țesută în procesul creației. Și dacă ai senzația că ai reușit să eviți consecințele acțiunilor tale într-o anumită viață, echilibrul va fi atins într-o existență viitoare.
Acest echilibru nu implică răzbunarea divină ori pedeapsa; pur și simplu derivă dintr-o lege fundamentală pe care se bazează existența oamenilor ca entități independente.
Ca și în cazul legii gravitației, acest echilibru nu necesită judecata ori intervenția divină.
Dar trebuie să fim totuși atenți și să nu atribuim toate neplăcerile personale legii karmei.
Acesta poate fi un drum destul de alunecos și periculos.
Aceia care au acum o existență mai nefericită este foarte posibil să plătească. Și în felul acesta să anuleze karma negativă dintr-o viață anterioară.
Pe de altă parte, e posibil ca aceste persoane să fi ales o viață plină de suferință pentru toate beneficiile pe care le poate aduce.
Suferința și greutățile aduc maturitate și înțelepciune, și aceasta poate fi o cale aleasă de bună voie de către niște spirite care au decis să evolueze spiritual.
Consecințele logice ale teoriei existenței lui Dumnezeu
conduc spre niște corolare inevitabile:
- Scopul vieții este experiența, Dumnezeu vrea să experimenteze viața prin noi
- Dumnezeu dorește să colaboreze cu noi, nu să-i fim servitori. Dacă alegi să-l prețuiești și să-l adori, ar trebui să faci această din iubire, și nu din frică. Și aceasta o faci pentru tine, nu pentru el
- Consecințele acțiunilor tale negative se vor materializa în experiențe negative, deși nu neapărat imediat. În acest sens este clar că fiecare își creează propriul iad
- În final, conștiința ta individuală va fi reunită cu conștiința infinită a lui Dumnezeu- acesta este raiul
- Scopul acestui univers creat este acela de a-l experimenta. Viața este manifestarea lui Dumnezeu
- Este în interesul nostru să trăim o viață demnă de inteligența creatoare. Pentru că aceasta este calea spre evoluția spirituală și fericirea supremă
- Conștiința noastră poate fi transformată, dar nu poate muri niciodată. Corpul și mintea sunt mijloacele prin care putem experimenta existența fizică
- Experimentarea în universul fizic este modul în care mintea infinită îți actualizează infinitul potențial
De ce am crede această încercare de a rezuma un răspuns la misterul de secole?
Unul din motivele pentru care ar trebui să luați în seamă acest lucru este faptul că această teorie este una rațională.
Ea răspunde unor paradoxuri cheie în ceea ce privește binele și răul, bunătatea divină și răutatea umană, dreptatea lui Dumnezeu și problema persistentă a lui Iov.
Transcende contradicțiile imposibileale competitivității religioase.
Deschide porțile către o pace universală fără precedent, bazată pe o centrare în sine universală.
Este o viziune elegantă, de ansamblu care te cucerește cu timpul.
Adevărata cunoaştere şi vedere a lui Dumnezeu constă în vederea că El e invizibil. Ceea ce căutăm se află dincolo de orice cunoaştere, separată prin întunecimea neînţelegerii. Grigorie de Nyssa
Concluzie
Contrazice această teorie elegantă ceea ce știm noi din lumea științifică modernă? Nu cred.
Desigur, va trebui să decideți singuri dacă este corectă sau nu. Dar sunt destul de sigur că nu există nimic în domeniul științei moderne care să contrazică teoria existenței lui Dumnezeu.
În final, bineînțeles, va trebui să decideți dacă această teorie a existenței lui Dumnezeu dă vreun sens existenței voastre.