Despre Maria Ciobanu

 

Bine ai venit pe bioenergoterapeut.ro – un blog(site) care ajută oameni interesați de evoluția lor spirituală să-și dezvolte și  folosească mai bine potențialul.

maria ciobanu
Maria Ciobanu

Numele meu este Maria Ciobanu , sunt autoarea și fondatoarea acestui blog(site).

De ce bioenergoterapeut?

M-am născut cu aceste capacități paranormale, iar la vârsta de 4 ani si șase luni aveam să le manifest în mod public.

De-a lungul timpului mi-am cultivat în mod deosebit capacitatea de a vindeca astfel încât la vârsta de 28 ani am reușit să vindec boli grave, acolo unde medicina alopată s-a dovedit a fi neputincioasă. Având în vedere profesia mea lucram doar pe rude apropiate, prieteni sau cunoștințe și numai individual.

Sunt absolventă a Facultății de Drept, domeniu în care am profesat foarte mulți ani, dar deși este profesia de bază, pasiunea pentru vindecări m-a determinat ca mai târziu să activez în paralel în mod neobosit și în domeniul Bioenergiei. Ulterior am absolvit Facultatea de Filozofie, Psihologie, iar la 47 de ani Facultatea de Medicină.

Vindec prin intermediul energiei christice având tehnici proprii de lucru bazate pe credința creștină.

În urma experiențelor trăite de-a lungul vieții, experiențe pe care lumea le consideră paranormale, am scris șapte cărți: Mesagerii Luminii, Alternanța,Bioenergia-terapie blândă,Dimensiunea IV-TYMM, Ghid de interpretare a semnelor și viselor,  Miriam și Chipul Fericirii.

Titlurile acestor cărți mi-au fost sugerate la fel ca și semnătura- pseudonimul Lilia Seven.

Lansare carte-Maria Ciobanu

Am învățat din aceste experiențe și mi-am dorit pe lângă activitatea directă de a vindeca bolnavi să fac disponibil publicului ceea ce am învățat, ideile pe care le-am primit, pe care le-am găsit și sfaturi care sunt utile și altora.

Să notez undeva ceea ce eu însumi am descoperit pe parcurs.

Totodată mi-am dezvoltat în acești ani cunoștințele și informațiile acumulate pe partea astrologică, știință pe care inițial am descoperit-o doar ca hobby.

Astfel s-a născut ideea acestui blog, cu principalul scop de a ajuta alte persoane care se află la începutul evoluției și dezvoltării lor spirituale, persoane care vor să-și trăiască viața la un potențial maxim.

Contact Maria Ciobanu

Dacă vrei să mă contactezi ai mai multe posibilități:

  1. În cazul în care ai citit un material aici și vrei să discuți despre ce tocmai ai citit, lasă un comentariu sub articol. Încurajez comentariile și o poți face cu profilul tău de Facebook sau comentariu simplu cu nume.
  2. Prin poșta electronică. În cazul în care nu e vorba de chestiuni care pot fi discutate prin comentarii la articole, nu ezita să-mi scrii pe e-mail la mariaciobanubioenergie@yahoo.com.  În principal acesta este dedicat vindecărilor, recomandărilor, propunerilor de colaborare sau de promovare.
  3. Paginile de Facebook pe care le administrez și unde promovez informații de calitate despre dezvoltarea personală: Bioenergoterapeut.ro și despre activitatea de tratament și vindecare: Centru de Terapii Alternative.
  4. Dacă ești activ pe rețelele de socializare online mă poți găsi pe LinkedInFacebook, TwitterGoogle Plus sau Youtube.
  5. Câteva interviuri și emisiuni pe care le-am acordat pentru ARGES TV ABSOLUT TV,  B1 TV,  OBIECTIV.

Publicitate

Bioenergoterapeut.ro este în momentul de față unul din blogurile de succes din România despre terapii alternative cât si despre evoluție spirituală.

Newsletter

Rămâi la zi cu noutățile de aici, abonându-te la blog. Newsletter-ul e gratuit și te poți abona folosind butonul de mai jos.

Abonează-te

Alte proiecte – Asociația Umanitară AXIOS.

12 Comments

  1. Cartile dumneavoastra au fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit anul acesta de Craciun. Va multumesc din suflet si VA IUBESC.

  2. Imi plac articolele la care am acces. Imi doresc sa fiu aproape de Dv. ca si pana acum .Succes mult!

  3. Interesant, sunt la inceput, apreciez pozitiv continutul articolelor dvs si continui sa le citesc…!!.
    Mult succes dna Maria Ciobanu…!!!

  4. Am auzit despre Dumneavoastra in decursul a mai multor ani , in special de la Doamna Dobre Marilena . Am vrut sa ajung la Dumneavoastra dar nu a fost sa fie , am citi mesagerii luminii si alternanta, a doua o am dar prima mi.a fost imprumutata de Mari si as dori sa le achizitionez pe toate. Imi doresc sa ajung la Dumneavoastra , nu pentru a ma vindeca de vro boala ci pentru a vorbi si a va cunoaste si mai ales caut niste raspunsuri in legatura cu mine. simt ceva ce nu prea pot explica in cuvinte si simnt ca nimeni nu ar putea sa ma inteleaga. va multumesc! Numele meu este Raducu Diana iar pe facebook am Raducu Daiana, va rog sa.mi da.ti un semn sau cv pentru a va putea contacta.

  5. N-am cuvinte sa va multumesc pentru tot ce-ati facut pentru mine si pentru semenii nostrii! Mult succes si putere de munca in continuare!

  6. Poate ca nu ati constientizat pana acum, dar, in afara capacitaților paranormale de vindecare si clarviziune, aveti si darul predictiilor. Horoscopul Dvs. pentru anul 2018 ( cel clasic, european), mi se pare cel mai bun horoscop din cele gasite pe internet. In cazul meu, a avut o concretete deosebita in ceea ce priveste problemele de sanatate, din acest an. Unele previziuni, aparent improbabile, s-au intamplat deja, in mod surprinzator. Avand in vedere ca multi sunt interesati sa-si cunoasca horoscopul detaliat, pe perioade mai scurte (trimestre, luni, saptamani, zile) sau anotimpuri, v-as propune sa prezentati asemenea predictii pe Facebook, intr-un grup public, administrat de Dvs.

  7. Sunteti o persoana speciala ,am fost la Dvs.pentru o problema insa odata ajunsa acolola Dvs.am simtit ceva minunat care ma facut sa fiu pozitiva,plina de viata,zambitoare,vesela,intr-un cuvant mia schimbat starea de spirit in ceva frumos,fara sa stau de vorba cu Dvs.,asteptam sa-mi vina randul sa intru sa vb cu Dvs.,doar ce v-am vazut dar pana sa intru sa vb cu Dvs.starea mea sa schimbat fara sa imi dau seama,dupa ce am stat de vorba pentru mine a insemnat ceva ce ma ajutat enorm fata de cum gande-am.
    Eu va doresc mult succes in continuare si va multumesc pentru ceea ce sunteti si ce oferiti tuturor.
    Ps. Acum sunt in drum spre Dvs.

  8. Cartile Mesagerii Luminii si Alternanta sunt cel mai minunat dar care a venit odata cu fetita noastra . Ana este nasa fetitei noastre si prin ea am reusit sa va gasesc, sa gasesc ce cautam de mult timp. Va iubesc si imi lipsiti, uneori va visez, va simt. Abia astept sa ajung din nou la Pitesti si sper si la acel loc minunat recent creat sa zic asa.
    Cristina, Montréal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button