Site icon

Câteva Argumente Importante ce Fac ca Iubirea Aproapelui să Fie o Artă

iubirea

Este iubirea o artă? Ca orice artă, ea necesită cunoaștere și strădanie. Sau este ea oare o senzație plăcută, doar un accident în experiența noastră, ceva peste care cineva din întâmplare, dacă are noroc?

Majoritatea semenilor noștri de astăzi se încred mai degrabă în cea de-a doua.

Desigur, oamenii nu socotesc deloc iubirea a fi un lucru neînsemnat. Dimpotrivă, sunt dornici de iubire, se uită la nenumărate filme cu povești de dragoste fericite și nefericite, ascultă sute de cântece despre iubire. Dar aici se opresc, nu aprofundează.

Aproape nimeni dintre ei nu se gândește că ar avea ceva de învățat despre iubire. 

Această atitudine stranie se bazează pe mai multe premise care, independent sau împreună, contribuie la menținerea sa.

Majoritatea oamenilor văd problema iubirii ca fiind în primul rând aceea de a fi iubit, mai degrabă decât aceea de a iubi, de a avea capacitatea de a iubi.

Pornind de aici, problema va fi cum să se facă iubiți, cum să fie demni de iubire. Pentru a îndeplini acest țel, ei urmează diferite căi.

Nu se gândesc decât la a avea succes, de a obține putere și bogăție pe cât permite poziția în societate.

Sau vor să fie atrăgători, îngrijindu-și corpul, îmbrăcămintea și alte asemenea lucruri.

Ei caută să cultive unor maniere plăcute, conversații interesante, modestie.

Multe dintre căile de a te face iubit coincid cu acelea întrebuințate pentru a avea succes în „a câștiga” prieteni și a influența oameni. 

De fapt, ceea ce înțeleg majoritatea oamenilor din cultura noastră prin a fi iubiți este în esență un amestec dintre popularitate și senzualitate. 

O a doua premisă de la baza atitudinii că nu se poate învăța nimic despre iubire este aceea problema iubirii este problema unui obiect, și nu aceea a unei facultăți.
Oamenii cred iubirea este simplă, dar găsirea obiectului potrivit pentru a primi iubire sau a acorda iubire este dificilă.

Câteva Argumente Importante ce Fac ca Iubirea Aproapelui să Fie o Artă 

[tie_list type=”heart”]

  • Dumnezeu se află în interiorul fiecăruia dintre noi ca viață, ca iubire, însă trebuie să devenim capabili să înțelegem acest adevăr
  • Ne aflăm aici pentru a fi fericiți, pentru a trăi viața cu care am fost dăruiți, pentru a exprima ceea ce suntem.
  • Am fost creați pentru a percepe frumusețea creației și a ne trăi viețile în iubire. Dar dacă nu putem recunoaște iubirea în noi înșine, poate să ne iubească lumea întreagă, noi nu ne vom da seama.
  • În loc să căutăm iubirea în alți oameni, mai bine am căuta-o în noi înșine pentru că nu iubirea altor oameni ne va face fericiți.
  • Fericirea vine din iubirea pe care o simțim pentru ceilalți, pentru Dumnezeu, pentru întreaga creație.[/tie_list]

Când primim iubirea altcuiva, ne va face plăcere, dar nu se compară cu ceea ce simțim atunci când percepem iubirea dinlăuntrul propriei ființe: este cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla.

Corpul nostru este un templu viu, în care locuiește Dumnezeu. Dovada că Dumnezeu trăiește în noi este faptul că suntem vii.

În mintea noastră există otrava emoțională, dar noi avem posibilitatea să ne curățăm mintea de această otravă și să ne pregătim pentru comuniunea cu Dumnezeu. Această comuniunea înseamnă să dăruim iubire, să ne lăsăm cuprinși de iubire.

Atunci când ne rugăm, ne contopim cu iubirea lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru și îi permitem să se manifeste.

Dar dacă ne rugăm și nu simțim nimic, de ce să mai pierdem timpul? Am face bine să ne uităm înlăuntrul nostru și să ne trezim în suflet iubirea.

Deschideți-vă inimile și iubiți necondiționat – nu pentru că așteptați să primiți iubire înapoi și nici pentru că doriți să controlați pe altcineva.

Aceasta este falsă iubire. Atunci când iubim fără să punem condiții, noi transcendem iluzia în care există teamă și ne aliniem cu spiritul divin, cu iubirea lui Dumnezeu.

Descoperim iubirea din noi. Această iubire este însăși viața, ea strălucește tot timpul, ca soarele.

A iubi înseamnă a trăi viața celuilalt. Să uiți de tine și să te dăruiești cu totul celuilalt fără a aștepta vreodată ceva în schimb, aceasta este adevărata iubire care te înălţa şi te purifică de tot ce e murdar în lumea aceasta.

Dumnezeu este iubire. Când facem loc iubirii în sufletul nostru, practic îi facem loc lui Dumnezeu însuşi.

Pentru că iubirea să poată intra în noi, egoul trebuie sa plece.

Dacă intra egoul, iubirea pleacă. Dacă pleacă egoul, intră iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubească.

Egoul şi iubirea se exclud reciproc, tot aşa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot aşa cum întunericul nu poate fi acolo unde este lumina.

Nu ştiţi oare că iubirea adevărată nu așteaptă NICIODATĂ, dar absolut niciodată NIMIC în schimb.

Ea este fericită că se poate manifesta, că se poate dărui.  Atât timp cât suferiţi din cauza iubirii înseamnă că încă nu aţi cunoscut iubirea adevărată.

Dacă Dumnezeu ar condiţiona iubirea Sa de dragostea noastră pentru El, am sucomba cu toţii într-o clipă.

Iubirea înseamnă dăruire totală, înseamnă uitare de sine.

Atât timp cât tu ceri ceva în schimbul iubirii tale, înseamnă că nu ţi-ai depășit egoul.

Cum poate să încapă nelimitatul în ceva limitat? Atâta timp cât suntem egotici, iubirea noastră nu este iubire.

Este altceva ce seamănă cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atracţie sexuală, poate fi milă, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire.

Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decât reflexe limitate ale iubirii nelimitate.

Să învăţăm sa iubim cu adevărat, fără a cere vreodată ceva în schimbul iubirii noastre.

Ba din potrivă, să ne bucurăm că ni se permite să manifestăm iubirea.

Par nebuneşti aceste cuvinte astăzi când o asemenea iubire este aproape de negăsit.

Atâta timp cât cineva o mai pomeneşte şi îşi doreşte din toată inima să o manifeste, mai există o speranţă ca ea să renască.

Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire.

Foarte mulți oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau o ignoranță crasă.

Iubiţi-vă aşa cum sunteţi dacă doriţi să vă transformaţi. Nu asteptați să vă transformaţi pentru a ajunge să vă iubiţi. Nimic nu poate fi transformat în bine, în lipsa iubirii.

Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine insuți.

Dar cum să-ţi iubeşti aproapele când tu nu te iubești pe tine însuţi?

Aşa cum te îngrijeşti de propria ta viaţă, îngrijeşte-te de viaţa tuturor şi atunci viaţa ta va căpăta o dimensiune sublimă.

Mulţi sunt de acord că iubirea adevărată e minunată şi se întreabă cum să ajungă la ea.

Ea este deja în voi, nu există nici o reţetă magică a iubirii pure.

Dăruirea de sine, sacrificiul total, rugăciunea şi Graţia Divină te vor conduce cu siguranţă acolo unde doresti. Dar trebuie să doreşti asta din toată inima ta, din tot cugetul tău şi din tot sufletul tău.

În momentul în care înţelegeţi ce este iubirea, în clipa în care experimentaţi iubirea, deveniţi iubirea însăşi.

Atunci în voi nu mai există nici dorinţa de a fi iubiţi, nici dorința de a iubi.

Faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca și respiratia. Veţi fi pur şi simplu plini de iubire.

Dacă iubirea voastră nu va găsi ecou, nu vă simţiţi răniţi. Motivul este următorul- numai persoana care a devenit ea însăşi iubirea, poate iubi.

Puteţi dărui numai ceea ce aveţi deja. Nu are rost să cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea în viaţa lor. Ei nu au ajuns la sursa întregii lor fiinţe, care nu au cunoscut iubirea în toată strălucirea ei.

Cum ar putea să iubească aceşti oameni? Ei pot numai să simuleze. S-ar putea chiar să creadă în mod sincer că vă iubesc.

Însă, mai devreme sau mai târziu, îşi vor da seama că este numai o pretenţie, că este numai un rol, o ipocrizie.

Poate că nu intenţionează să vă înșele, însă ce pot face aceste persoane?

Voi cereţi să fiţi iubiţi, iar celălalt cere, la rândul lui, acelaşi lucru. Fiecare presupune că partenerul este obligat să iubească, şi fiecare încearcă din răsputeri să o facă.

Aceasta este o idee fixă, însă o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, şi fiecare îi va reproşa celuilalt, plângându-se că ceva nu este în regulă.

De la bun început ei sunt de fapt nişte cerşetori, iar mâinile lor, întinse către celălalt pentru a cere, pentru a ruga, rămân goale.

Concluzie

Atunci când iubeşti ai o singură preocupare: fericirea celuilalt.

Când persoana pe care o iubeşti este fericită, relaţia este împlinită, funcţionează.

Manifestarea egoismului în iubire nu poate fi în totalitate exclusă, însă aceasta ar trebui să se realizeze în scopul „binelui” relaţiei.

În iubire, suferinţă şi moarte toţi oamenii sunt egali. Sentimentele sunt, fără doar şi poate proprii prin excelenţă individuale.

Nu poţi spune că iubeşti mai mult sau mai pin, profund sau superficial, din simplul motiv că sentimentele aferente iubirii nu suportă constrângeri de clasificare.

Exit mobile version