Articole din presa

Otrăvită cu argint viu de socri

 

 

Tânăra Olga Răducanu a fost la un pas de a-şi pierde viaţa din cauza unei intoxicaţii cu mercur

În timp ce medicii nu îi mai dădeau nicio şansă, stareţul Ioasaf i-a spus că are „făcături”.

Argeşeanca a scăpat din ghearele morţii cu ajutorul parapsihologului Maria Ciobanu.

Vrăji, farmece, cununii legate sau te miri ce alte lucruri necurate, sunt subiecte pe care mulţi dintre noi le tratează cu indiferenţă. Alţii, dimpotrivă, sunt superstiţioşi şi cred, ori de câte ori li se arată vreun semn, că ceva rău planează asupra lor…Cazul argeşencei Olga Răducanu demonstrează însă că „făcăturile” su putere şi pot aduce persoana asupra căreia s-au făcut vrăji, în pragul morţii. Tânăra a cărei poveste o detaliem în cele ce urmează a trecut prin experienţe teribile, a fost diagnosticată în clinici de renume cu boli extrem de grave, ba chiar a aflat de la mai mulţi medici că mai are de trăit circa trei luni. În esenţă, însă, atât biserica, cât şi parapsihologul, au demonstrat că starea generală a Olgăi Răducanu era dată de o intoxicaţie cu mercur sau, mai pe înţeles, femeia a fost otrăvită cu argin viu chiar de către socrii săi.

 

Suspectă de leucemie, confirmată cu ciroză

Olga Răducanu are 28 de ani şi lucrează ca şi operator la Uzina Dacia. Este căsătorită de şase ani şi locuieşte împreună cu soţul la Mioveni. În urmă cu doi ani de zile, tânăra a observat că au început să i se umfle tot mai des picioarele, ochii şi abdomenul. A mers să îşi facă analizele şi singura neregulă evidenţiată a fost nivelul hemoglobinei, care era extrem de scăzut. „La primul control, mi s-a spus ca sunt suspectă de applazie medulară, o formă de leucemie. Am repetat analizele, de data aceasta la Spitalul Fundeni, unde a picat varianta cu leucemia, dar mi s-a pus diagnosticul de ciroză. După medicii care m-au consultat, eu nu trebuia să mai trăiesc acum. Am făcut toate analizele posibile, mi s-a spus că am splenomegalie de gradul Iv, sindrom mielodisplazic, câte şi mai câte. La endoscop însă s-a văzut prima dată că am răni sângerânde pe aproape trei sferturi din stomac”, enumeră Olga Răducanu afecţiunile cu care a fost găsită.

 

Îşi făcea, zilnic, transfuzii de sânge

Deşi nu o durea foarte tare ceva anume, tânăra a devenit încet-încet, tot mai apatică. Îi dispăruse energia, avea migrene, iar gândul că nu mai are mult de trăit a făcut-o să treacă prin stări psihice greu de descris  în  cuvinte. Nu  şi-a pierdut însă speranţa şi a mers la un alt consult, la Spitalul Colentina, mai ales că abdomenul continua să i se umfle tot mai tare. Aici, o dată în pus, s-a confirmat faptul că trei pătrimi din suprafaţa stomacului erau afectate şi pierdea foarte mult sânge. A ajuns în stadiul în care venea zilnic la Spitalul Judeţean să îşi facă transfuzii de sânge.

 

Cumnatul a recunoscut că i s-au făcut farmece

Următorul pas, mai ales că medicii nu îi prescriau alte medicamente decât pansamente gastrice, a fost biserica. Fata simţea nevoie să afle ce are de fapt. A umblat, luni la rând, prin mai multe bisericfi şi mănăstiri din judeţ, mai bine de şase preoţi asigurând-o că i se trage, de fapt, de la farmecele făcute de familia din partea soţului. „Abia anul acesta mi-am făcut analizele cu mercur, iar valoarea acestuia în sânge a ieşit foarte mare. Am fost şi la preoţi, am făcut 24 de masluri. Stareţul de la Cotmeana, mai mulţi preoţi de la Câmpulung, toţi mi-au spus acelaşi lucru: că am argint viu şi că socrii mei vor să scape de mine şi, pentru asta, mi-au dat o cantitate foarte mare. Deşi socrii au negat că mi-au făcut vrăji, când le-am propus să mergem la biserică, să jure pe Biblie, au refuzat categoric.  Singurul care a recunoscut că mama soţului meu a umblat pentru mine, să mă termine, a fost chiar cumnatul meu, fiul lor!”.

 

Şi-a revenit după ce a vomat un lichid de culoare neagră.

La finele anului trecut, Olga Răducanu a ales să îşi încerce norocul şi la cabinetul de bioenergie al Mariei Ciobanu. Se simţea, în continuare, extrem de rău, fără vlagă, şi cu dureri de cap care parcă se acutizau ori de câte ori tânăra femeie se îndrepta spre biserică. Prima lună de tratament cu bioenergie a fost dificilă. Olga îşi aduce aminte ca ieri că la prima şedinţă cu parapsihologul Maria Ciobanu a simţit o arsură foarte puternică în zona abdomenului. Abia după o lună de tratament, a vomat prima dată şi s-a convins că fusese otrăvită intenţionat. „Eu am venit la doamna Maria pentru rana la stomac. După o  lună de şedinţe zilnice, am vomat, iar stomacul mi s-a dezumflat brusc. Am vomat un sfert de lighean, un lichid de culoare neagră, cu cheaguri foarte mai de sânge. De fapt, acea rană din stomac mi-o provocase tocmai otrava ce mi-a fost dată. Doamna, cu puterile sale deosebite, a reuşit să facă o minune cu mine şi m-a scăpat din ghearele morţii. Rezultatele terapiei sunt azi extrem de vizibile. Mi-am făcut analizele în mai, iar medicul şi asistenta s-au închinat când au vazut că nu mai am decât o rană mică în stomac”, încheie tânăra. Deşi a fost la un pas de moarte, femeia subliniază că singurul lucru care a ţinut-o pe linia de plutire a fost credinţa în Dumnezeu şi în cei trimişi de El pe pămât pentru a face bine celor din jur.

„Îi datorez viaţa doamnei Maria. Dacă nu o întâlneam, nu ştiu care era situaţia mea acum. A fost o minune că am ajuns în preajma dumneaei, mai ales în acele momente în care toată lumea îmi spunea că am să mor în mai puţin de trei luni de zile…”

 

 

 

 

 

Chestionar Fericire

Bioenergoterapeut

In urma experiențelor paranormale trăite de-a lungul vieții am scris cinci cărti: Mesagerii Luminii, Alternanța, Dimensiunea IV, Bioenergia-Terapie blândă și Miriam. Abonează-te

Articole similare

1 thought on “Otrăvită cu argint viu de socri”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*