Miracolele bioenergiei!
În episodul de săptămâna aceasta al serialului prin care ne-am propus să vă prezentăm cazuri reale ale unor argeşeni ce s-au vindecat de afecţiuni extrem de grave prin intermediul bioneregiei, vă supunem atenţiei povestea unei piteştence care a luptat mai bine de 20 de ani de zile cu ulcerul şi care s-a vindecat, în mod miraculos, cu ajutorul darului divin al parapsihologului Maria Ciobanu. Vă povestim, mai jos, despre Iuliana Neagoe, o pensionară în vârstă de 60 de ani care a fost la un pas de a nu-şi mai strânge vreodată nepoţeii în braţe…
În 2002 a fost în comă din pricina unui ulcer perforat
Suferinţele Iulianei Neagoe nu au fost neapărat de ordin fizic pentru că, aşa după cum ne spune chiar ea, până la vârsta de 60 de ani nu a cunoscut ce înseamnă durerea fizică. A suferit însă pe plan psihic, fiindcă a fost pe punctul de a-şi pierde viaţa din pricina unui ulcer perforat care îi umpluse stomacul de sânge. Fostă casieriţă în Complexul Fortuna, după 27 de ani de muncă asiduă, doamna Iuliana s-a trezit în luna septembrie 2002 într-o dimineaţă, cu o stare generală rea. S-a ridicat din pat, fiindcă avea o senzaţie puternică de vomă şi a mers la toaletă unde a vomat mai bine de doi litri de sânge. A mai apucat doar să îşi roage soţul să o schimbe de pijamale şi să cheme o salvare. La Spitalul Judeţean, acolo unde a fost internată, nu a primit ajutor pe loc, însă imediat după ce medicii au efectuat o endoscopie, s-a dispus de urgenţă intervenţia chirurgicală. Timp de două zile, Iuliana Neagoe a fost în comă sau aşa după cum o numeşte dumneaei, în „moarte clinică”, două zile în care medicii nu îi mai dădeau nicio şansă, iar familia se ruga pentru o minune de la Cel de Sus.
În timpul şedinţei a simţit cum îi este extirpat cheagul de sânge de pe cord
Iuliana Neagoe suferă de ulcer încă din 1981, când a fost diagnosticată pentru prima oară cu ulcer duodenal. De atunci, a ţinut regim alimentar şi a şi luat, vreme bună, tratament medicamentos. În 2001, femeia a suferit o intervenţie la Bucureşti, unde i-a fost scoasă fierea şi a fost operată de ulcer. „La un an de zile, în septembrie 2002, am vomat sânge, circa doi litri. Îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare moment că m-a lăsat în viaţă. Deşi fusesem operată cu un an de zile în urmă, şi fără niciun simptom, aveam stomacul plin de sânge. După operaţie, în timp ce eu intrasem într-o moarte clinică, doctorul a spus că intervenţia a reuşit, dar ce va urma depinde doar de Dumnezeu. Mi-am revenit două zile mai târziu. Cu regim alimentar şi tratament am reuşit să mă pun pe picioare. În 2004 am dat de un alt necaz: începusem să mă sufoc, iar ecografia pe care mi-am făcut-o arăta că am noduli pe glanda tiroidă. Mâna dreaptă începuse să mi se umfle, astfel că ajunsesem să nu îmi mai pot mişca degetele din cauza unor cioturi de pe coloană care apăsau pe un nerv. Atunci am cunoscut-o pe doamna bioenergoterapeut Maria Ciobanu, prin intermediul bunicii unei fetiţe născută prin bioenergie. Încă din prima zi în care am mers la dânsa la cabinet, am simţit o căldură pe care nu pot să o explic. Aveam şi probleme cu inima, încă de mică, chiar un doctor mi-a spus la un consult că am un cheag pe cord care trebuie extirpat, însă eu am refuzat. Vreau să vă spun că la una dintre şedinţele de grup am simţit că mi se extrage din piept cheagul de sânge. În ziua aceea mi-a fost foarte rău, nu am putut nici să mă ridic din pat, însă în ziua imediat următoare m-am simţit ca şi cum m-aş fi născut a doua oară. Am scăpat de toate aceste afecţiuni, inclusiv de cele de vedere cu ajutorul Mariei Ciobanu, o doamnă care s-a născut cu acest har de la Dumnezeu şi care m-a tratat cu foarte multă căldură şi omenie”, povesteşte cu lacrimi în ochi Iuliana Neagoe.
I-a vindecat, telepatic, şi sora bolnavă de cancer
Tot doamna Iuliana Neagoe ne-a relatat povestea sorei sale, operată de cancer la vezica urinară de patru ori până la vârsta de 69 de ani. După fiecare intervenţie însă, tumora revenea, făcând-o pe aceasta să treacă prin chinuri insuportabile. Ei bine, ceea ce trebuie menţionat aici este faptul că sora doamnei Iuliana locuieşte de peste 25 de ani în Germania şi, deşi este vorba despre o distanţă uriaşă, parapsihologul a reuşit să o vindece telepatic. „Înainte de cea de-a treia operaţie, acum doi ani de zile, am mers la doamna Maria cu poza sorei mele. Folosindu-se de câmpul meu energetic, a reuşit să ajungă la sora mea, care era în mijlocul intervenţiei şi a ajutat-o. De asemenea, i-a pregătit şi pe medici şi operaţia a reuşit. În aceeaşi zi, sora mea s-a trezit din operaţie şi m-a sunat să îmi spună că în viaţa ei nu s-a simţit mai bine. La trei luni de zile de la operaţie, când s-a dus la control, medicii au remarcat că îi apăruse o roşeaţă în locul în care fusese tumora la vezică, astfel că au operat-o din nou şi acum este mai bine ca oricând. În toamna aceea, a venit singură din Germania cu singurul scop de a o cunoaşte pe doamna Maria şi de a-i mulţumi pentru faptul că datorită ei, este şi astăzi în viaţă”, spune Iuliana Neagoe.