Nimic nu este întâmplător în viaţă, nimic din ceea ce avem, traim, sau persoanele pe care le întâlnim, toate acestea se petrec şi există pentru că aşa trebuie să fie.

Tot aşa, întâlnirea mea cu Doamna Maria, această doamnă specială care pentru mine reprezintă foarte mult, întâlnire care s-a petrecut în anul 2008 şi care mie mi-a schimbat radical modul de a gândi, de a percepe Divinitatea, de a o înţelege şi explica, asta, având în vedere şi zodia din care fac parte, respectiv Taur, în sensul că suntem destul de conservatori, sceptici şi nu luăm aşa la întâmplare lucrurile, decât dacă suntem convinşi că aşa trebuie.

Când am cunoscut-o pe Doamna Maria mă confruntam cu atacuri de panică, stare care îmi îngreuna activităţile zilnice, trebuia să iau medicamente, ori eu nu eram tocmai de acord cu cele recomandate, ştiind efectele secundare ale acestora. Eram destul de slabită şi într-o astfel de stare, la stăruinţa nepoatei mele foarte dragi, care o cunoştea pe Doamna Maria, m-a programat la dânsa şi astfel am ajuns la cabinetul Doamnei.

La prima întânire, nu voi uita niciodata, când Doamna, vizualizându-mi câmpul energetic, a spus, redau din memorie, ,,nu ştiu cum mai mergeţi pe strada’’, probabil atât de bulversat era câmpul meu energetic. Apoi i-am spus Doamnei despre lipsa mea de calciu, despre spasmofilie, etc. şi faptul că mi s-a recomandat sa iau Xanax. Din ziua aceea eu nu am mai luat Xanax, am venit la terapiile individuale, iar mai apoi la cele de grup, vindecându-mă de această boală.

De atunci, Doamna pentru mine a devenit persoana care, pe lângă rolul de terapeut, a avut şi rolul de psiholog, cu care am putut să vorbesc, care m-a sfătuit atunci când am avut nevoie şi am cerut ajutor.

Pe lângă toate astea, lucrul cel mai de preţ pentru mine a fost dragostea Doamnei faţă de Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, o iubire aproape nepământeană, dacă pot să spun aşa, pe care în timp am înţeles-o şi mai bine şi pe care Doamna a reuşit, cel puţin pentru mine, dar sunt convinsă că pentru toţi cei care o cunosc, să mi-o transmită şi să ajungă acolo unde trebuie, adică în adâncul fiinţei mele.

Poate vă imaginaţi acum, că este un fel de habotnicism sau mai ştiu eu ce. Ei bine, nu! Tocmai asta mi-a plăcut, am descoperit şi am înţeles că pentru a-l găsi şi iubi pe Mântuitor, nu trebuie  să mergem prea departe, ci este suficient să îl căutăm în noi, în fiecare, dar cu credinţă şi iubire, cum foarte frumos ne spune Doamna de fiecare dată, că nu suntem singuri şi să conştientizăm că ,, Dumnezeu este tot timpul în dreapta noastră’’.

Probabil că noi oamenii, dacă am înţelege că suferinţele noastre fizice sunt rezultat al dezechilibrelor energetice pe care ni le producem singuri prin atitutinea şi comportamentul nostru, şi am încerca să ne schimbăm în gândire, în modul nostru de a exista şi manifesta, am fi mult mai sănătoşi.

Doamna s-a străduit şi a continuat să ne ajute să înţelegem acest lucru. Uneori mai ne abatem de la linia dreaptă, dar important este să avem deschiderea necesară pentru a percepe şi înţelege, chiar şi în ceasul al doisprezecelea şi tot este bine.

Este foarte important să înţelegi ca individ, ca existenţă că nu suntem doar acest plan fizic, şi că totul în jur, dincolo de latura materială, este energie, energie care circulă în noi, prin noi, în Univers.

Pentru vindecarea mea şi pentru tor ceea ce am dobândit şi înţeles, pentru extinderea nivelului de conştiinţă şi posibilitatea de percepe şi altfel existenţa mea, nu pot decât să îi mulţumesc Doamnei Maria, un bioenergoterapeut de excepţie.

Şi aşa cum am spus şi la început, sunt convinsă că nimic nu este întâmplător în existenţa noastră.

Ioana Badea