Puţin trecută de treizeci de ani, Alina Muraru a fost mutilată la propriu de medicii de la Spitalul Militar Piteşti, aceştia tăindu-i în timpul unei intervenţii chirurgicale, circa 40% din muşchiul anusului, astfel că tânăra a ajuns să nu mai simtă când îşi făcea nevoile fiziologice. În aceste condiţii, piteşteanca s-a văzut în situaţia de a renunţa la prieteni, la serviciu şi la iubire, închizându-se între cei patru pereţi ai camerei şi  începând să se simtă în scurt timp un om respins de societate, o paria căruia i s-a refuzat orice şansă la viaţă. Şi-a regăsit echilibrul abia după o lungă perioadă de timp, în cabinetul parapsihologului Maria Ciobanu. Prin intermediul bioenergiei şi cu multă credinţă în Cel de Sus, Alina zâmbeşte astăzi din nou şi priveşte plină de speranţă spre viitor…

 A fost diagnosticată cu fistulă rectulo-vaginală

Trebuie să spunem încă de la început că tânăra ne-a povestit toate amănuntele coşmarului prin care a trecut, ferindu-se pe cât se poate să dezvăluie numele doctorilor argeşeni care s-au ocupat de cazul ei. Drama Alinei Muraru a început în 2002 cînd, în urma unor dureri insuportabile în zona genitală, a mers la un consult de specialitate la Spitalul Judeţean. Medicii de aici au diagnosticat-o cu fistulă rectulo-vaginală, sau mai pe înţeles, o punguţă de puroi care se formase între anus şi vagin. Probabil că vă puteţi imagina ce suferinţe fizice îi provocau acea punguţă de puroi! Mai mult decât atât, fatalitatea era atât de aproape, că în orice moment tânăra ar fi putut face septicemie în cazul în care fistula s-ar fi spart. Şi-a făcut curaj şi, în cele din urmă, a recurs la operaţie, intervenţia fiind efectuată tot la Judeţean, în preajma sărbătorilor pascale din 2002. Încă de când şi-a revenit din operaţie, Alina şi-a recăpătat speranţa. Trăgea nădejde că de acum nu va mai avea dureri, că starea ei de sănătate s-a îmbunătăţit considerabil. Spera chiar că acum, fiind bine din punct de vedere ginecologic, ar putea să aibă un copilaş…

Medicul de la Militar i-a tăiat aproape jumătate din muşchiul anusului

Bucuria Alinei Muraru avea să fie risipită în numai câteva luni de zile. Proaspăt întoarsă de la mare, unde îşi petrecuse concediul alături de mama sa, tânăra a descoperit un adevăr mult prea crunt: începuse să îşi piardă controlul asupra propriului organism, ajungând să elimine involuntar urina şi materiile fecale. În acel moment, Alina a simţit că se învârte totul în jurul ei, că prietenii şi familia nu vor mai sta lângă un om care suferă de astfel de afecţiuni, că îşi va pierde serviciul şi va deveni o povară pentru mama sa, singura fiinţă pe care se putea baza. Situaţia a continuat, fapt ce a generat în cele din urmă pierderea serviciului, imposibilitatea de a mai mânca fructe, salate sau lichide de orice fel. Deşi ajunsese la limită, Alina a mai făcut o încercare şi în primăvara lui 2003: s-a operat pentru a doua oară, de data aceasta apelând la serviciile unui medic de la Spitalul Militar. Din nefericire însă, nici acum situaţia disperată a tinerei nu s-a ameliorat, ba mai mult, chiar s-a înrăutăţit. Medicul care a efectuat intervenţia la Militar a tăiat aproape jumătate din muşchiul anusului, înrăutăţind şi mai mult starea de sănătate a fetei.

„Nici nu mai ieşeam afară din casă, de teamă că poate miros urât”

Pentru Alina Muraru au urmat şase ani de chin, şase ani de ruşine, problema pe care o avea oprind-o chiar şi de la a mai ieşi din casă. „Am renunţat la serviciu. Am lucrat ca jurist la Alcadibo şi la Selca, chiar şi la Universitatea Brâncoveanu. Am început să o iau pe calea spitalelor, dar problema nu s-a rezolvat. La Diasan mi s-a spus că îmi lipseşte circa 40% din muchiul anusului, de la ultima operaţie la Militar. Am fost şi la Bucureşti, mai întâi la Spitalul Colentina, la un chirurg care m-a trimis la profesorul Lascăr de la Fundeni, cel care se ocupă de vedete. Doctorul Lascăr mi-a strigat în 2003 că mă programează abia peste şapte ani de zile, că de-abia atunci mai este liber. În luna mai 2005, am reuşit să ajung din nou la Fundeni, la acelaşi Lascăr, care nici măcar nu m-a consultat, doar m-a întrebat ce anume am. Mi-aduc aminte că m-a şi jignit spunându-mi mai mult râzând că el nu mai poate repara ce a dat Dumnezeu şi s-a stricat. Am făcut mai bine de zece drumuri la Bucureşti, am cheltuit zeci de milioane de lei, ajunsesem în ultimul hal. Nici măcar la alimentară nu mai coboram din casă, de ruşine că poate miros urât sau poate mi se întâmplă din nou să fac pe mine şi să nu simt. Vă daţi seama prin ce am trecut? Ajunsesem să mă cert cu toată lumea. Eram terorizată, eram convinsă că nu mai apuc să trăiesc prea mult. Şi, oricum, dată fiind situaţia, trăiam decât cu medicamente pentru că mi-era şi frică să mai mănânc ceva. Devenisem aproape o legumă”, povesteşte vizibil afectată Alina Muraru.

„Doamna Maria mi-a schimbat radical viaţa!”

Jurista despre ale cărei suferinţe fizice şi psihice v-am povestit mai sus, este o tânără frumoasă şi inteligentă, dovadă fiind şi job-urile pe care le-a avut înainte de a fi diagnosticată cu această cumplită afecţiune. Salvarea acesteia a venit de unde se aştepta mai puţin şi chiar în momentul în care îşi pierduse orice speranţă. „În octombrie 2008 am văzut-o pe doamna Maria Ciobanu într-o emisiune televizată. Parcă am avut un presentiment că ea o să mă facă bine. Încă de la prima întâlnire cu dumneaei mi-a spus că sufăr de dereglări hormonale şi că va încerca să facă un anus paranormal, deşi nu mai făcuse niciodată aşa ceva. Treptat, după fiecare şedinţă de bioenergie, am început să mă simt mai bine, astfel că în aprilie 2009 starea mea de sănătate se îmbunătăţise considerabil. Am redus şi consumul de pastile, fiindcă eu ajunsesem să trăiesc numai cu Imodium sau Smecta. La sfârşitul anului trecut îmi apăruse un furunc şi am mers tot la Spitalul Militar, de data aceasta la un alt medic, tot de la Chirurgie, care îmi cunoştea situaţia şi care a rămas mirat când a văzut câte pogrese făcusem. Chiar m-a întrebat pe un ton ironic dacă nu cumva m-a făcut bine Duhul Sfânt. În realitate, medicul nu era departe de adevăr, fiindcă astăzi sunt vindecată în proporţie de 80% cu ajutorul doamnei Maria Ciobanu şi cu multă, foarte multă credinţă în Dumnezeu. Îi sunt extrem de recunoscătoare şi ţin foarte mult la dânsa, consider că este o minune că am întâlnit-o”, spune tânăra juristă.