Spiritualitate

Dinamizarea Puterii Subconștientului prin 12 Metode Eficiente

Subconştientul este totalitatea fenomenelor şi însuşirilor psihofiziologice şi psihice, ce nu persistă permanent în sfera conştiinţei, dar pot acţiona selectiv şi cu uşurinţă în sfera acesteia, în raport cu împrejurările. Subconştientul este un fel de subconştiinţă latentă şi potenţială, care este inferioară, dar coexistă cu conştiinţa şi o deserveşte cu fidelitate.

Modalitatea de dinamizare a puterii subconștientului cea mai uşoară şi în acelaşi timp cea mai eficientă de a genera un gând (sau o idee) este să-l vizualizezi mental cât mai clar cu putinţă, ca şi cum ar fi în faţa ta aievea, cu toate că acest lucru îl percepi numai cu ochii minţii.

 

Dinamizarea Puterii Subconștientului prin 12 Metode Eficiente

 

Metoda #1. Inducerea  unei stări modificate

Cel mai bun mijloc de a intra în legătură cu sfera de forţă a subconştientului este de a-ţi induce o stare modificată, de unitate deplină a fiinţei, determinată de o imensă sugestie mentală, în care modul de a gândi şi de a acţiona este în întregime independent de contextul situaţional, dar se află sub totala influenţă a mentalului. Evită orice tensiune posibilă, orice crispare sau constrângere mentală.

Adevărata bogăție se află în propria dumneavoastră ființă. Acolo trebuie să căutați împlinirea celor mai arzătoare dorințe.

Metoda #2. Solicitarea subconștientului înainte de culcareface-623313_1920

Atunci când soliciţi ceva subconştientului, eventual înainte de culcare, generează din nou solicitarea mentală adresată subconştientului şi, aducându-ţi starea de somnolenţă, caută să adormi chiar cu sentimentul că rugăciunea ta este îndeplinită.

Creșterea puterii subconștientului acţionează astfel mereu până la succesul final. Datorită activităţii gândirii tale, fiinţa ta vibrează permanent la unison, intrând în rezonanţă cu anumite straturi ale manifestării macrocosmice, astfel captând diferite forme de energii care determină efecte sincrone în sfera subconştientului tău.

Subconștientul cunoaște rezolvarea oricărei probleme. Dacă îi sugerați înainte de a adormi “doresc să mă trezesc la ora 6”, el vă va trezi exact la această oră.

Metoda #3. Supravegherea și orientarea gândurilor.

Dacă vei ajunge să-ţi supraveghezi gândurile, dându-le o orientare benefică, pozitivă, creatoare, vei fi totodeauna aproape de energiile universului, iar reuşita va fi de partea ta. Orice gând, o dată acceptat, se transformă în focar de autosugestie, operând în straturile corespondente ale subconştientului şi transmis în centrul subtil de expansiune al plexului solar (creierul tău abdominal), de unde se va manifesta în afară, determinând efecte sincrone în domeniul universal al posibilităţilor.

În general, motivele nereuşitei sau eşecului sunt slaba energie, lipsa de încredere, absenţa continuităţii în dinamizarea subconştientului, imaginea mentală imprecisă sau difuză.

Subconștientul este creatorul corpului dumneavoastră și îi stă în putere să vă vindece de orice boală. Sugestionați-l în fiecare seară cu ideea unei sănătăți perfecte și el, fiind servitorul dumneavoastră fidel, se va supune.

Metoda #4. Dinamizarea unei dorințe

Cele trei faze ale realizării unei dorinţe prin dinamizarea puterii subconştientului sunt:

  • considerarea lucidă şi mentalizarea atentă a problemei din punctele majore de vedere;
  • acceptarea plină de încredere a gândului că în mod cert există o soluţie pe care subconştientul ţi-o va releva, permiţându-ţi totodată îndeplinirea ei într-o formă adecvată în sfera realităţii concrete;
  • trăirea anticipată a bucuriei succesului, ce se bazează pe convingerea de nezdruncinat a unei reuşite depline. Atunci când mentalul tău conştient este suficient de liniştit şi se poate localiza cu uşurinţă, poţi fi pe deplin convins că poţi realiza în scurt timp, prin intermediul subconştientului, ceea ce gândeşti ferm şi clar.

intention-2

Metoda #5. Starea de trecere de la veghe la somn

Cel mai propice moment natural pentru a dinamiza subconştientul , prin intermediul unei idei sau imagini clare, este starea de trecere de la veghe la somn. În acele clipe, legătura cu sfera subconştientului se poate realiza spontan. Nu poate să existe o reuşită în bine, prin intermediul subconştientului, fără o anumită linişte a minţii.

Dacă îţi imaginezi cât mai clar cu putinţă un ţel sau un ideal, direct proporţional cu eforturile depuse, mai devreme sau mai târziu, vei primi de la ambianţa cosmică infinită, care acţionează prin intermediul subconştientului tău, tot ceea ce îţi este necesar pentru realizarea acestuia.

Metoda #6. Perseverența gândirii controlate. Telepatia

Puterea imensă a imaginaţiei susţinută cu perseverenţă de o gândire controlată va atrage în mod natural trezirea extraordinarelor puteri ale subconştientului. Pentru a te mobiliza cât mai bine, raportează-te constant la anumite modele care te entuziasmează foarte mult.

Prin consonanţă telepatică cu exemplul ales, îţi poţi accelera propria reuşită. Atunci când o anumită problemă te preocupă mult şi reuşeşti să fii suficient de atent asupra ei, focalizând-o lucid o durată adecvată de timp, urmărind cu tenacitate soluţionarea ei, subconştientul tău va atrage magnetic către tine, inclusiv prin telepatie, toate informaţiile şi datele necesare referitoare la problema ridicată de tine.

Subconştientul poate să apeleze la cunoştinţele înmagazinate de el în timpul vieţii, dar uitate de conştientul tău dar neuitate de el, la cunoştinţele înmagazinate în spirite evoluate din atmosfera extraterestră.

Gândiți-vă numai la bine și binele se va manifesta fără nicio îndoială. Dacă veți gândi însă în mod negativ, veți culege roade pe măsură. Sunteți chiar reflectarea propriilor dumneavoastră gânduri

 

raportul_constient_subconstient

Metoda #7. Cristalizarea intuiției și a soluției

În final, se va cristaliza în subconştient sinteza de unde vor apărea intuiţia sau chiar soluţia clară definitivă. Ideea fermă anticipativă a succesului în ceea ce urmărim să realizăm conţine deja, într-o formă dinamică ordonatoare, energiile generatoare ale succesului ulterior. Persoanele care se consideră norocoase aplică conştient acest mecanism, care le uşurează mult reuşita.

Abordează-ţi problemele din punct de vedere al succesului anticipat, în tot ceea ce urmăreşti să faci, şi în acest fel subconştientul tău va fi orientat inteligent să-ţi materializeze triumful. În funcţie de nivelul de forţă al subconştientului şi de puterea mentală de mobilizare, reuşita (sau răspunsul) nu se produce neapărat la câteva ore sau după o zi pe alta.

Continuă cu perseverenţă să impregnezi subconştientul prin intermediul ideii şi nu abandona această sistematică solicitare decât după ce succesul final s-a realizat. Subconştientul nu are reţineri, inhibiţii, temeri, ci numai reacţii, răspunsuri, sau oglindiri fidele, care sunt expresia exactă a gândurilor şi ideilor pe care cândva le-am lăsat să pătrundă în el şi să încolţească.

Metoda #8. Mentalizarea susținută prin credință

Orice mentalizare precisă sau, cu alte cuvinte, oricare imagine mentală clară susţinută prin credinţă şi dinamizată cu perseverenţă va avea tendinţa de a se realiza sub forma unui efect în virtutea miraculoasei legi a materializării prin intermediul subconştientului.

Este suficient să ai o nemărginită încredere în puterea subconştientului, şi succesele vor apărea mai devreme sau mai târziu, într-un interval de timp direct proporţional cu energia investită.

Orice boală pornește din minte, nimic nu se manifestă în corp fără să aibă deja un prototip mintal corespunzător.

Metoda #9. Experimentarea memoriei subconștientului

Subconştientul este sfera de apel a memoriei şi în el sunt înregistrate toate experienţele avute de o fiinţă atât în existenta prezentă cât şi în existenţele anterioare, sub forma unor imagini subtile. Chiar dacă nu sunt clar conştientizate din punctul de vedere al cauzelor pe care le reprezintă, ne condiţionează întreaga noastră existenţă prin feluritele efecte pe care le generează în universul nostru lăuntric.

În fazele profunde ale somnului, subconştientul, în funcţie de natura ideilor, fuzionează cu anumite aspecte ale naturii superioare, participând ca o picătură reintegrată în ocean la înţelepciunea supremă. În unele situaţii, subconştientul se poate manifesta mai uşor în vis sau chiar prin viziuni ce survin în stări de reverie – toate acestea fiind răspunsuri la solicitările tale formulate conştient sau nu.

Legea acțiunii și a reacțiunii este universală. Gândul este acțiunea, iar reacțiunea este răspunsul automat al subconștientului la acel gând. Controlaţi-vă deci gândurile și aveți deplină responsabilitate fată de ele.

Untitled

Metoda #10. Armonizarea prin rezonanță

Trăirile tale interioare, ce implică gândurile, stările şi sentimentele tale, sunt într-o foarte mare măsură cauza reacţiilor celorlalţi faţă de tine, datorită reacţiilor pe care în mod spontan, prin rezonanţă, le produci în subconştientul lor.

Cheia simpatiilor sau antipatiilor fulgerătoare ţine de afinităţile sau dizarmoniile ce apar între două sau mai multe subconştienturi. Doreşte altuia numai ceea ce îţi doreşti ţie şi vei constata o considerabilă schimbare în bine, atât în propria ta existenţă, cât şi în starea generală a aceluia pe care astfel l-ai ajutat.

Hrăneşte-ţi zi de zi inima cu o bunăvoinţă fără limite, pentru tot ceea ce trăieşti, şi vei constata cum se dezvoltă o bucurie imensă pe care o vei revărsa sub formă de iubire, faţă de tot ceea ce te înconjoară.

Metoda #11. Punerea în valoarea a principiului absolut al spiritului

Legea esenţială a înţelepciunii practice constă în trezirea, dezvoltarea şi punerea în valoare a principiului absolut al spiritului. Toate acestea sunt uşor realizabile dacă ne fixăm definitiv ţelul în perfecţiune.

Acţiunile tale sunt binele tău – în măsura în care sunt bune, acţiunile tale sunt moştenirea ta dar şi refugiul tău.  Înainte de a forma un obicei bun, mai întâi trebuie să fim foarte convinşi că el este dorit. Când dorinţa de a abandona un obicei rău va fi mai mare decât acela de a-l continua, vei fi pe jumătate vindecat.

Dorințele dumneavoastră reprezintă rugăciunile dumneavostră. Imaginați-vă că dorințele vă sunt deja îndeplinite și căutați să trăiți plenar emoțiile legate de ele. Astfel, veți experimenta cu adevărat bucuria rugăciunii satisfăcute.

Metoda #12. Dispariția fricii

Ca să ţi se micşoreze sau să-ţi dispară frica, imaginează-ţi cu putere cât mai clar, de mai multe ori pe zi, că faci fără teamă chiar acţiunea de care îţi este frică. Actul mental va încărca şi pregăti în mod adecvat subconştientul, uşurând foarte mult după aceea actul fizic corespunzător de care înainte îţi era teamă, şi astfel frica nu va mai exista.

Reuşita este rodul programării inverse a subconştientului prin gândirea fermă a opusului – curaj ce va anula, direct proporţional cu efortul, frica existentă. Sursa: tufaciregulile.com

plus

Frica este de două feluri: normală şi anormală.

a.Frica normală este un fel de sistem de alarmă a cărei rădăcină se află în instinctul de conservare şi ne este dată de spirit pentru a ne ocroti.

b.Frica anormală ia naştere atunci când îi permiţi imaginaţiei să galopeze după bunul său plac. Remediul constă în a-ţi induce şi menţine în sfera imaginaţiei mentalizări sau anticipări benefice. Atât timp cât stăpâneşti imaginaţia, conduci, când imaginaţia ajunge să te stăpânească, eşti fatal condus şi te simţi neputincios ca un sclav supus.

Subconştientul tău este mereu acelaşi şi nu îmbătrâneşte niciodată. El este în afara timpului şi de aceea este considerat etern. El face parte din fiinţa universală a macrocosmosului şi, deoarece nu s-a născut niciodată, nici nu va muri vreodată. Viaţa este un nume pe care îl dăm unei miraculoase puteri invizibile, pe care în majoritatea cazurilor nu o înţelegem din punct de vedere al complexităţii ei.

Calități Sublime

Răbdarea, stăpânirea de sine, bunătatea, blândeţea, iertarea, dragostea, abnegaţia, bunăvoinţa, credinţa de nezdruncinat, bucuria, înţelepciunea, fericirea, încântarea, înţelegerea

Cultivă-le, exprimă-le, amplifică-le, rafinează-le, şi vei putea rămâne tânăr atât cu spiritul, cât şi cu trupul.


Resurse

Puterea extraordinara a subconstientului tau – Joseph Murphy

Cum sa folosim puterea subconstientului – Joseph Murphy

Mintea subconstienta. Duhul tau fermecat. Cum sa-ti implineasca toate dorintele –


Puterea Subconstientului

Tags
Chestionar Fericire

Bioenergoterapeut

In urma experiențelor paranormale trăite de-a lungul vieții am scris cinci cărti: Mesagerii Luminii, Alternanța, Dimensiunea IV, Bioenergia-Terapie blândă și Miriam. Abonează-te

Articole similare

5 thoughts on “Dinamizarea Puterii Subconștientului prin 12 Metode Eficiente”

  1. Superlativul lucrurilor este in noi, cand deschidem ochii gasim celelalte variante…si de aici nu este decat un pas pana la provocarea provocarilor – daca o putem numi asa – controlul gandurilor!

  2. Cred ca atunci cand privim in interiorul nostru, iar propriile dorinte ne intalnesc gandurile prin rugaciune, putem simti cu usurinta si certitudine ca facem parte din TOT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*