[dropcap]L[/dropcap]una sau „Astrul nopții” exprimă instinctele noastre, reacțiile obișnuite, reacțiile emoționale și subconștientul.

Prin Lună noi exprimăm principiul nevoii, nevoia de siguranță și securitate în relații.

Luna reprezintă partea reflexivă a personalității, care conduce la dezvoltare și la abilitatea de adaptare psihologică la schimbări.

Reprezintă natura copilăroasă din noi atunci când suntem vulnerabili și depindem de alții din punct de vedere al siguranței, al căldurii si al hranei.

Toanele, bune si rele sunt toate parte a dinamicii induse de Luna.

Luna are patru faze:

[tie_list type=”checklist”]

  • Luna Nouă -conjucția dintre Soare și Lună – Luna trece printre Pământ și Soare
  • Primul Pătrar -luna este în creștere– dacă o privim are forma literei „C“
  • Luna Plină – Luna este diametral opusă față de Soare pe cercul zodiacal și Pământul este între Soare și Lună
  • Ultimul Pătrar -luna este în descreștere,  dacă o privim are forma literei „D“

[/tie_list]

Fazele lunii acţionează asupra stării noastre fizice şi mentale. Ciclul complet al lunii (rotaţia în jurul Pământului) este de 29,5 de zile.

Postul  sau dieta ţinută la schimbarea fazelor Lunii este o practică ce datează din Antichitate.

Prin această metodă poţi scăpa de circa două kilograme pe zi şi îţi poţi purifica organismul.

Nu numai că veți fi mai suplii, dar tenul vostru va deveni mai curat şi mai luminos, iar eventualele edeme cauzate de retenţia de apă vor dispărea.

Posteşte douăzecișipatru de ore în timpul Lunii Noi, Primului Pătrar, Lunii Pline şi Ultimului Pătrar.

Fazele Lunii ne influenţează circa trei zile, în jurul datei indicate.

Cu cât fixezi ziua de post mai aproape de momentul exact al schimbării fazei, cu atât efectele vor fi mai vizibile.

În timpul postului ai voie să consumi doar lichide, însă în cantitate mare (trei-patru litrii zilnic).

Este foarte important să bei cât mai mult – dieta se bazează pe influenţa Lunii asupra apei din organism.

Sunt permise apa simplă, apă minerală, sucurile de fructe şi de zarzavaturi, ceaiurile de plante.

Nu ai voie să consumi lapte, şi alcool. Sunt total contraindicate mesele bogate imediat înainte sau imediat după post.

Puteţi posti în toate cele patru faze, adică patru zile pe lună. Rezultatele vor fi spectaculoase.

Dacă optați doar pentru o zi sau două, alegeți zilele de Lună Noua şi Lună Plină.

 

Faza #1.  LUNA NOUĂ

Lună nouă: când Luna se situează între Pământ şi Soare, faţa îndreptată spre noi se află în întuneric, se vede că o semilună subţire, iar câteva ore nu se mai vede deloc.luna noua

În calendar este reprezentată printr-un cerc negru.

Luna nu este vizibilă, oricât de senin şi de înstelat ar fi cerul. Este vorba despre ceea ce numim „nopţi fără lună”.

Postul ţinut în această zi are puterea maximă de detoxifiere a organismului, dacă vreţi să renunţaţi la obiceiurile proaste sau să întreprindeţi ceva nou, este cel mai indicat punct de plecare.

Este ideal pentru curăţenie şi spălat. Vremea se poate schimba foarte uşor în jurul acestei perioade.

Perioadele cu lună nouă sunt ideale pentru orice schimbare în viaţă, demararea unor proiecte, mutarea în casă nouă, experienţe şi iubiri noi.

Luna Nouă marchează începutul unui nou ciclu. Este momentul cel mai potrivit pentru a iniţia, zămisli, porni, lansa sau fonda ceva important.

Este momentul să începem acţiuni care au ca scop eliminarea unor obiceiuri nefaste, cum ar fi fumatul sau băutura.

Poţi alege, de exemplu, o astfel de zi pentru a demara o afacere, a contacta noi clienţi, a fixa un eveniment sau a te muta într-o locuinţă nouă.

Afacerile sau joburile noi au şanse mari de reuşită.

În această zi, capacitatea organismului de a se purifica este maximă. De aceea, este recomandat să se postească complet (se bea numai apă) în această zi. Astfel pot fi prevenite foarte multe boli.

Poveştile romantice începute acum au cele mai mari şanse să fie frumoase şi durabile. Întâlnirile de dragoste sunt mai pline de pasiune în aceste seri.

Sfatul Lunii: Luna Nouă te ajută să-ţi păstrezi calmul, să te relaxezi. Dacă intenţionezi să te debarasezi de obişnuinţe nocive, aceasta este ziua ideală.

Acum poţi decide să renunţi la fumat, să reduci drastic cafeaua, alcoolul şi calmantele, ori să pui capăt unei legături nefericite.

Pe Lună Nouă organismul se purifica cel mai bine. Dacă posteşti acum, scapi foarte uşor de toxinele acumulate şi poţi slăbi circa două kilograme.

Perioada Lunii Noi este o perioadă care favorizează creativitatea şi starea psihică pozitivă.

Lună Noua aduce în prim plan începuturile, dar şi capacitatea de a realiza acele lucruri la care s-a renunţat cu ceva timp în urmă: de data aceasta se reiau cu mai mult succes, cu mărirea simţitoare a posibilităţii de a le finaliza.

Datorită manifestării puternice a liberului arbitru şi a stării de neutralitate, practic în această perioadă, orice stare, trăire, emoţie sau sentiment este mult amplificată.

Dar,  orientarea spre bine sau spre rău depinde în foarte mare măsură de noi. Din această cauză trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce ne dorim şi ceea ce mentalizăm, pentru că şansele de împlinire sunt mai mari decât în alte perioade.

Este foarte important să fim perfect conştienţi de aspiraţiile noastre şi să evităm excesele de orice fel, să fim responsabili de hotărârile pe care le luăm.

Să ascultăm vocea inimii, să fim atenţi la semnele şi sincronicităţile care apar în viaţa noastră deoarece este un moment în care se poate manifesta tainicul transfer al voinţei individuale în Voinţa lui Dumnezeu.

 

Faza #2. LUNA ÎN CREŞTERE sau PRIMUL PĂTRAR

Lună în creştere: următoarele 14 zile după luna nouă – tot ceea ce trebuie să asimileze organismul, tot ceea ce-l formează şi-l întăreşte va avea o acţiune dublă (cineva se poate îngrăşa mai uşor).

Este vorba despre perioada celor două săptămâni cuprinse între Lună Noua şi Luna Plină.

luna in cresterePe cer,  apare ca un disc incomplet (semilună), în formă literei D – mai „suplă” în prima săptămână şi mai „bombată” în cea de-a doua.

La mijlocul intervalului, Luna se află în momentul Primului Pătrar.

Lună în creştere marchează o perioadă de regenerare, acumulare şi absorbţie.

Totul se asimilează mai bine, de la informaţie şi până la alimente. Organismul are tendinţa să reţină mai multă apă decât de obicei.

Sunt propice activităţile intelectuale, se reţine totul mai uşor, nu este foarte eficientă curăţenia, pentru că praful se depune mai uşor în această perioadă.

Creşte capacitatea de asimilare a informaţiei şi parcă suntem mai inteligenţi în această perioadă – bună pentru examene sau negocieri.

Luna în creştere favorizează aprovizionările, planificările. Ea contribuie la absorbţie, dezvoltare, stocarea energiei. Dă putere, ajuta procesul regenerării şi odihnei.

Forţa este maximă cu 48 de ore înainte de momentul de Lună plină. În această perioadă, este mult mai eficient tot ceea ce facem pentru a ne dezvolta corpul, pentru a face mai puternic organismul.

Când luna este în creştere, mineralele şi vitaminele sunt mai rapid absorbite de organism.

De altfel, orice tratament este mai eficient în această perioadă.

Corpul este gata să primească kilograme în plus şi astfel, poate să câştige în greutate foarte uşor.

Este bine totuşi că în prealabil să fi existat o perioadă de dezintoxicare.

Substanţele vindecătoare sunt absorbite mult mai uşor. De aceea, este bine că tratamentele să fie începute în această perioadă, dacă este posibil chiar cu două zile înainte de Lună plină.

Pe de altă parte, este nevoie să ţii cont de anumite lucruri:

Trebuie să mănânci mai puţin (pe Lună crescătoare te îngraşi cu mai multă uşurinţă).
Pielea e sensibilă la efectele radiaţiilor – foloseşte creme cu filtru UVA şi UVB, în zilele însorite.

Luna vă determină să fiți veseli, cuceritori, amatori de flirt, poate uşor superficiali şi indecişi.

Sunteți tentaţi să promiteți mai mult decât ar fi realizabil în realitate. Chiar dacă intense, sentimentele în această perioadă pot fi înşelătoare şi tulburi.

Problemele de sănătate sunt depăşite printr-un aflux de energie, vitalitate şi putere.

Din punct de vedere al orientării energiilor  spre interior, Luna în creştere facilitează asimilarea informaţiilor, interiorizarea şi introspecţia.

Ea ajută la rezolvarea problemelor legate de trecut, autodepăşirea, centrarea în sine.

Deasemenea sunt susţinute mult mai mult activităţi precum cumpărările. Iar în această direcţie chiar se afirmă că pe Luna în creştere trebuie să învăţăm să primim, să apreciem şi să valorificăm tot ceea ce vine spre noi.

 

Faza #3. LUNA PLINĂ 

Luna plină – când Pământul se află între Soare şi Lună şi luna se vede în întregime pe cer.

În calendare este reprezentată printr-un cerc alb. În orele dinaintea Lunii pline, se simte efectul asupra oamenilor, animalelor, plantelor.

În această perioadă, plantele medicinale culese au acţiune terapeutică mai intensă.

luna plină

Este o zi ideală de post, pentru că orice se asimilează mult mai repede, rănile sângerează mai puternic, nu se fac operaţii şi intervenţii chirurgicale (vindecările sunt greoaie, sângerări mari).

Vremea se poate schimba foarte uşor.

Este o zi bună de odihnă şi meditaţie.

Luna Plină ne oferă momente preţioase pentru judecarea lucidă şi imparţială a unor situaţii complicate.

N-ar fi rău că în această perioadă să-ţi faci timp pentru a medita în linişte la problemele care te preocupa – vei găsi cu siguranţă soluţii bune.

Dacă ţii dieta, ai din nou ocazia să scapi de un kilogram sau două, fiindcă organismul, aflat la apogeul nevoii de asimilare, va consuma serios din rezerve dacă nu primeşte hrană suficientă din exterior.

Alt aspect pozitiv al postului ar fi că ne fereşte de intoxicările şi alergiile care ar putea fi mai frecvente acum, când corpul nostru reţine toxinele şi absoarbe totul, inclusiv aditivii alimentari.

Este un moment în care trebuie să fim mult mai atenţi, deoarece în această perioadă organismul este foarte receptiv la stimuli exteriori.

Controlul este mult diminuat, pot apărea chiar tendinţe către iritabilitate, izbucniri necontrolate.

Pot fi preluate foarte uşor din mediul înconjurător influenţe negative, iar organismul poate asimila foarte uşor tot felul de substanţe dăunătoare.

De aceea, trebuie să fim foarte atenţi la tot ceea ce facem, la modul în care gândim, să ne controlăm emoţiile, cu o zi înainte şi după momentul de Lună Plină.

Starea ta emoţională va fi amplificată în această perioadă. Dacă ai o stare pozitivă atunci te vei simţi şi mai bine, iar în caz contrar se vor amplifica stările emoţionale negative.

Oboseala din perioada asta îţi vor provoca migrene, de aceea e bine să nu faci prea mult efort.

În faza de lună plină sporesc hemoragiile, aşa că ar fi bine să nu te supui unei operaţii chirurgicale într-o astfel de perioadă.

Afacerile rezolvate în ziua premergătoare acestei faze au mari şanse de reuşită.

Este momentul trăirilor maxime, ocazia perfectă de a te lăsa în voia pasiunii şi a influentelor afrodisiace ale Lunii. Pe Lună Plină, emoţiile şi senzaţiile sunt, într-adevăr, deosebite.

Durerile de cap, incidentele, surprizele, durerile acute în organism nu-i ocolesc pe bărbaţi în această perioadă.

Câmpul energetic asigura o stare bună de sănătate şi chiar dacă pot apărea anumite probleme, acestea sunt rezolvate uşor şi eficient.

Pe plan profesional, vă puteți confrunta în această perioadă cu diverse contradicţii şi neplăceri, dar autocontrolul este cel care le aduce soluţionarea lor.

Este important de ştiut că în urmă cu mai multe milenii, când vibraţiile planetei noastre aveau o frecvenţă ridicată de vibraţie, ritualurile de iniţiere se realizau în momentul de Lună Plină.

Atunci apogeul ciclului lunar, amplifica receptivitatea faţă de vibraţiile superioare existente în aura Pământului.

 

Faza #4. LUNA ÎN DESCREŞTERE sau ULTIMUL PĂTRAR

Lună în scădere – următoarele 14 zile după luna plină – acum operaţiile şi intervenţiile chirurgicale reuşesc cel mai bine şi sunt uşor suportate de pacienţi.

luna în descrestereToate muncile manuale din casă sunt mai uşor făcute, tot ce mâncăm nu se depune atât de uşor.

Luna descreşte în cele două săptămâni cuprinse între Luna Plină şi Lună Noua.

Pe cer,  apare ca un disc incomplet, în formă literei C – un C mai plin în prima săptămână şi mai scobit în cea de-a doua. La mijlocul intervalului, Luna se află în Ultimul Pătrar.

Orice tratament de purificare, de drenaj (curăţenie fiere, rinichi) este mai eficient.

Sunt mai eficiente activităţile desfăşurate în grădină sau natură. Ţine mai mult curăţenia din casă.

Lună în descreştere marchează o perioadă de reflecţie şi de planificare. Este o perioadă de interiorizare, reflecţie şi meditaţie, când ne pregătim pentru un nou ciclu de experienţe.

Dacă intenţionezi să te muţi, să-ţi găseşti o slujbă mai bună, să faci o investiţie serioasă sau să porneşti într-o călătorie mai lungă, începe acum demersurile necesare.

Cât timp Luna descreşte, eliminările şi detoxifierile se produc mai lesne, iar curele de slăbire pe termen lung dau rezultate mai bune.

Lună în scădere favorizează purificările, îndeamnă la acţiune şi la folosirea energiei. Forţa este cu atât mai mare cu cât momentul de Lună nouă este mai aproape.

Purificarea este începutul oricărui act de vindecare, de aceea, această etapă trebuie realizată în perioada când Luna este în descreştere.

Cea mai bună perioadă pentru a începe o cură de slăbire este când luna este în descreştere.

În această perioadă, organismul este ajutat de mecanismele naturale să elimine kilogramele în plus şi să ardă grăsimile.

Când luna este în decrestere, operaţiile au şanse mari de succes, vindecarea este mai rapidă, rănile sângerează mai puţin.

Dacă vrei să pui capăt unei relaţii care nu mai merge, e bine să o faci în această fază.

Dacă ai probleme cu stomacul, e bine să ţii regim pentru a evita durerile.

Dacă trebuie să începi vreun tratament medicamentos e bine să o faci acum pentru a nu te lungi prea mult.

Este timpul cel mai potrivit pentru împăcări, reîntâlniri, discutarea problemelor litigioase.

Sunt preferate operaţiile, mai ales cele estetice (sângerare minimă), curăţenie, reparaţii domestice, reamenajări, dezinsecţie

Pe măsură ce luna începe să descrească, nivelul energetic şi emoţional  începe şi el să scadă. Vitalitatea organismului este una medie, tonusul energetic este în scădere.

În perioada de descreştere a astrului selenar, devenim mai irascibili şi nervoşi, mai mult sau mai puţin depresivi.

Suntem agitaţi şi dornici să acţionăm chiar dacă nu ştiu cum şi înspre ce direcţie să ne canalizăm activităţile şi eforturile.

Parteneriatele de afaceri şi negocierile nu sunt deloc favorizate în această perioadă. Pe plan emoţional, există o oarecare nemulţumire şi lipsa de dispoziţie sau de satisfacţie care atrage după sine creşterea nivelului de agresivitate.

Acum, se recomandă o atitudine responsabilă şi temperată pentru a fi în armonie cu capacitatea de eliminare a corpului nostru. Bunul simţ ne va învăţa de fiecare dată, trebuie doar să ne ascultăm vocea interioară.

Concluzie

Luna joacă un rol important în toate religiile şi tradiţiile spirituale. Ea este adeseori privită, de-a lungul mileniilor, ca simbol al Mamei Divine.

Ea este născătoare, dătătoare de viaţă, simbol al feminităţii, al receptivităţii, al viselor şi inconştientului, al impulsurilor noastre instinctuale.

Luna, privită ca simbol al Marii Preotese, păstrătoare a tainelor vieţii şi morţii, joacă un rol special în toate iniţierile şi căutările spirituale.