Spiritualitate

Cum Acționează Spiritul Colectiv- Exemplu de Karmă Colectivă

Sugestia și sugestibilitatea au rol hotărâtor în determinarea sufletului mulțimilor. Aspectul cel mai frapant pe care îl prezintă o mulțime psihologică este că, indiferent de indivizii care o compun, oricât de asemănătoare sau diferite ar fi modul lor de viață, ocupațiile, caracterul sau inteligența lor, prin simplul fapt că au format o mulțime își formează și acționează prin  spiritul colectiv.

Acest suflet îi face să simtă, să gândească și să acționeze într-o manieră cu totul diferită de aceea în care sunt izolați. Anumite idei și anumite sentimente nu apar și nu se obiectivează în acțiuni de cât la indivizii care se află într-o mulțime. Mulțimea psihologică este o ființă provizorie, alcătuită din elemente eterogene, care pentru o clipă sunt sudate. Așa cum celulele unui corp își formează prin reuniunea lor o ființă nouă, care prezintă trăsături foarte diferite de cele pe care le posedă fiecare celula în parte.

Cum Acționează Spiritul Colectiv

Se poate constata cu ușurintă cât de mult diferă individul aflat într-o multime de individul izolat, deși cauzele acestor diferențe sunt mai greu de descoperit. În această situație, fenomenele inconștiente joacă un rol preponderent. Viata conștientă a spiritului nu reprezintă decât 0 foarte mică parte comparativ cu viața inconștientă. Observatorul cel mai pătrunzător nu poate ajunge să descopere decât 0 parte foarte mică a mobilurilor inconștiente. Actele noastre conștiente derivă dintr-un substrat inconștient constituit prin acumulări de-a lungul multor vieți anterioare. În spatele cauzelor cunoscute ale actelor noastre, se ascund cauze necunoscute pe care le ignorăm, majoritatea acțiunilor noastre cotidiene reprezintă efectul unor mobiluri ascunse, care ne scapă.

meeting-1015313_1920

În mulțime, achizițiile individuale se estompează, încât personalitatea proprie fiecăruia dispare. Individul aflat în mulțime capătă, datorită numărului mare al celor care îl înconjoară, un sentiment de putere invincibil, care îl face să cedeze unor instincte pe care, atâta timp cât era singur, a fost silit să și le înfrâneze. EI va ceda în fața presiunii acestora cu atât mai bucuros cu cât mulțimea este mai anonimă și mai iresponsabilă; sentimentul de responsabilitate, care frânează întotdeauna pe indivizi dispare în întregime. Intervin în această situație atât sugestia colectivă, cât și autosugestia, dar și apariția unor caractere speciale determinate de o contagiune telepatică inconștientă.

În mulțime orice sentiment, orice act este contagios, în așa măsură încât individul își sacrifică cu ușurință interesul său personal, interesului colectiv. Aceasta este o trăsătură contrară naturii sale, de care omul nu este capabil decât atunci când face parte dintr-o multime. În această situație intervin, deci, telepatia și sugestibilitatea, datorită cărora individul își pierde personalitatea conștientă, ascultă de orice sugestie din partea celui ce l-a făcut să-și piardă conștiința, comițând actele cele mai contrare caracterului și obiceiurilor sale. Este o stare care se apropie mult de starea pe care o prezintă un hipnotizat. Personalitatea conștientă dispare, voința și discernământul sunt abolite, iar în cazul unei mulțimi acțiunea se amplifică prin reciprocitatea data de mulțime.

Dispariția personalității conștiente predominând personalitatea inconștientă, orientarea în același sens a sentimentelor și ideilor prin sugestie și contagiune, tendința de a transforma în acte ideile sugerate, toate acestea sunt principalele trăsături ale unui individ din mijlocul unei mulțimi. Prin însuși faptul, că face parte dintr-o mulțime, se pare că omul coboară câteva trepte ale civilizației. Izolat, el poate fi un individ cultivat, în mulțime el este însă un instinctiv. În acest caz el are spontaneitatea, violența, ferocitatea, entuziasmul și eroismul omului primitiv.

Așa se explică forța extraordinară pe care o are o revoltă sau altă mișcare colectivă revendicativă.

colectiv

Relevantă în acest sens este descrierea lui Scarlat Demetrescu în „Din Tainele Vieții și ale Universului” despre destinul colectiv sau spiritul colectiv.

În existența sa terestră, omul nu cunoaște legile care conduc universul, ducându-și viața fără să ştie nimic despre marile scopuri ale Divinităţii. Când faptele sale rele s-au acumulat prea mult, când gândurile şi vorbele au creat în preajma sa o lume nevăzută, împiedicând ajungerea fluidelor superioare până la el, copleşit de povara păcatelor sale adunate din viaţă în viaţă, omul va fi smuls din seria nesocotințelor sale, printr-o zguduire sufletească puternică. Acest seism îl va aduce la o altă concepţie, la o altă înţelegere a adevărurilor, a legilor, a legăturii dintre el şi cauzele create de el. În vederea acestui scop, destinul său este astfel alcătuit încât viaţa trupească să-i fie brusc curmată, printr-o moarte violentă în război, revoluţie, incendiu, cutremur, naufragiu, catastrofa feroviară etc.
Toţi cei desemnaţi de Forţele cereşti, de spiritele executoare ale legii destinului, să treacă printr-o moarte violentă, vor fi adunaţi într-o zi la un loc, fiind puşi în situaţia de a pieri brusc din existenţa lor fizică. Se vor îmbarca pe acelaşi vapor – care va naufragia, trenul lor va deraia, vor merge la un teatru, unde vor fi carbonizaţi de un incendiu etc. Însă vor scăpa toţi cei nedestinaţi acestui fel de a pleca din lumea fizică, neavând în destinul lor datorii de plătit printr-un accident sau catastrofă. Aceştia vor pierde trenul sau vor renunţa în ultimul moment de a mai pleca cu acel tren sau vapor, vor scăpa ca prin minune din milocul unei catastrofe seismice sau a unei înspăimântătoare ploi de gloanţe etc. Cazul se va prezenta mulţimii neştiutoare ca fiind „o scăpare providenţială”, dar în realitate a fost determinat de legea cauzalităţii.
Ca să ilustrez acest fel de expunere despre spiritul colectiv, şters printr-o suferinţă comună, voi cita un caz petrecut în ţara noastră. În anul 1930 presa română a publicat date asupra nenorocirii petrecute în comuna Costeşti, judeţul Argeş. În Săptămâna Patimilor, în preajma comemorării învierii Domnului nostru Isus Christos, s-a aprins, de la o lumânare, biserica de lemn din localitate, arzând 110 persoane.
Un cerc de revelaţie din Bucureşti, a primit, prin intermediul unui medium, o comunicare referitoare la acest caz.
Iată textul comunicării: „Sunt mai bine de trei sute de ani de când prin apusul Europei oamenii se ucideau între ei, pentru ideile lor religioase. În Franţa, sub instigaţia preoţilor, cetăţenii catolici îi urmăreau şi-i exterminau pe hughenoţii protestanţi. Cu toate prigonirile şi suferinţele îndurate, hughenoţii au preferat să moară decât să se lepede de credinţa lor. La acea epocă, într-un mic sătuc, pitit la poalele munţilor Ceveni, s-a ascuns o mână de hughenoţi, goniţi ca fiarele sălbatice, catolicii considerându-i eretici.
Aici, neavând biserică, să se roage lui Dumnezeu, se furişau noaptea unul câte unul pe drumuri ascunse, pe cărări pline de spini, către un punct mai ridicat al muntelui, unde se adunau într-un adăpost de vite, făcut din trunchiuri groase de lemn şi scânduri. Nu departe de acest sătuc, era un orăşel unde îşi avea sediul episcopul catolic din partea aceea. E Săptămâna Mare, se ţin predici prin toate bisericile catolice, ocazie cu care se tună şi fulgeră în contra ereticilor. Între altele, episcopul din acest oraş spuse: «A-i distruge pe aceşti oameni este o binefacere, este a face un lucru plăcut domnului, a câştiga un loc în cer», şi apoi cu un gest larg le dădu binecuvântarea. «Duceţi-vă, căutaţi-i şi oriunde îi veţi găsi, denunţaţi-i».
O voce ascuţită de femeie se ridică din milocul mulţimii: «Eu cunosc un cuib de hughenoţi, ştiu unde se adună, şi peste câteva ore se vor întruni acolo. Să mergem să-i distrugem». Din mulţime se desprinse o ceată de 110 persoane – bărbaţi, femei şi tineri – şi prin drumuri ascunse, necunoscute nefericiţilor de hughenoţi, s-au dus până la locul lor de rugăciune. Sub adăpost se aflau 73 de persoane, înălţând cu sufletul pierdut rugi fierbinţi către Cel Atotputernic. Cei veniţi au înconurat adăpostul, au aprins torţe şi i-au dat repede foc. Bărbaţii
ţinteau cu archebuzele încărcate, gata să ucidă pe oricare ar da să fugă din această casă de rugăciune. Predicatorul observă grozăvia, îşi dădu seama că nu mai este nici o scăpare. Cu vocea tremurândă de emoţie, zise: «Fraţilor, a venit vremea să dăm socoteală Domnului de viaţa noastră. Bunul Dumnezeu să ne ierte păcatele, slăbiciunile şi groaza de care sufletele noastre sunt cuprinse acum, şi să ierte şi pe nenorociţii care ne-au urmărit cu ura lor, precum i-a iertat Mântuitorul pe călăii Săi».
hugenoti
A doua zi – sărbătoare mare printre catolici. S-a mai distrus un cuib de şerpi. Sus pe munte nu a mai rămas decât o mână de cenuşă, oase calcinate, o Biblie arsă pe la colţuri – Cuvântul Domnului nu piere.
Aţi iertat voi martiri, dar legea dreptăţii, legea cauzalităţii nu se poate înlătura. Acţiunea nesocotinţei lor va trebui să aibă urmări, sancţiuni!
Trei sute şi mai bine de ani, spiritele acestor ucigaşi au rătăcit prin spaţiu, învăluiţi în noaptea neagră şi torturaţi de actul lor nebunesc. Domnul i-a adunat pe toţi la un loc, azi pe unul, mâine pe altul, aducându-i din nou pe pământ, ca oameni trupeşti în satul Costeşti din România; iar în Săptămâna Mare, pe când se rugau, au ars toţi cei 110 care au dat foc fraţilor de altă credinţă. Au plătit fapta lor din trecut! Spiritul colectiv s-a remarcat din  nou.
Legea divină s-a executat.
Cine omoară prin sabie, prin sabie va pieri. Cine omoară prin foc, prin foc va pieri. Nimic din ce pare omului neînţeles, nu este fără rost. Totul este recompensat – şi fapta bună, şi cea rea!” Pământul se roteşte în urul axei sale într-o zi, şi în acelaşi timp călătoreşte mereu în jurul soarelui, înconjurându-l întrun an. Vremea se scurge mereu, anii şi secolele se înşiră fără oprire. Entităţile spirituale vin valuri la reîntrupare, pe suprafaţa pământului, pentru a-şi face şcoala vieţii, iar după un timp se întorc în spaţiu. Această migraţie intensă, de la Cer la pământ, ori de la pământ la Cer, se urmează sute de mii de ani, având ca scop perfecţionarea.
 spiritul colectiv
Umanitatea se înşiră astfel inconştientă pe calea evoluţiei, împinsă de legea progresului. Din această mulţime nesfârşită, răsar în anumite locuri şi momente, entităţi spirituale în care se dezvoltă facultăţi divine, graţie conştiinţei lor mai devreme iluminată, graţie destinului lor mereu fericit, graţie unor zguduiri sufleteşti ce au înflăcărat şi cuprins întreaga lor fiinţă.
Aflând rostul vieţii, înţelegând legea binelui şi a iubirii, aceşti oameni îşi analizează firea, îşi recunosc caracterul şi slăbiciunile, pornind hotărâţi la corectarea defectelor şi la întărirea părţilor bune. Ştiind că totul are urmări, că vor fi iertaţi în aceeaşi măsură în care au iertat, cunoscând că orice faptă rea, oricât de redusă ar fi, va trebui expiată, fiind conştienţi că orice gând pregăteşte mentalitatea şi facultăţile omului din prezent, dar mai ales pe cele din vieţile viitoare, vor exprima în viaţa lor terestră doar blândeţe şi iertare.
Aceşti oameni se desprind din cursul general al evoluţiei, vor urma conştient şi ştiinţific o cale spirituală, acumulând în fiinţa lor materii mai fine. În acest fel vor dispune de forţe mai mari decât fraţii lor, păşind grăbiţi să-şi termine cât mai repede şcoala pământului.
Mii de veacuri a durat până când omul, supus la flacăra durerilor şi a suferinţelor de tot felul, a ajuns la momentul fericit în care să înţeleagă că deasupra tuturor lucrurilor există legi inflexibile. Din acest moment, omul trece în sfârşit la partea a doua a existenţei sale terestre, se naşte în lume din nou, dar de această dată se botează în lumina spiritualității. Va muri şi se va naşte şi de acum înainte, dar vieţile lui se vor scurge mai lin, vor fi mai pioase, mai fericite iar progresul său spiritual va fi din ce în ce mai accentuat.
Omul va şti că minciunii care cutreieră spaţiile trebuie să-i opună forţa adevărului, pentru ca astfel să distrugă forţele ce se opun mersului omenirii spre perfecţiune. El va şti că împotriva forţei gândurilor egoiste, care dezagregă materiile şi tulbură armonia din natură, e nevoie să răspândească mereu forţa iubirii şi a unirii. El va şti că forţa rugăciunii, ce cheamă din spaţiu lumină – forţele şi materiile binefăcătoare – poate ameliora sau vindeca o boală, poate consola o pierdere sau întări un suflet.
Atunci, asemenea unui soare dătător de viaţă şi lumină, omul va răspândi către anumite persoane bolnave, necăite şi disperate, valul rugăciunii sale, le va înconjura cu fluide benefice şi luminoase, dăruindu-le sănătate şi eliberându-le din adâncul mâhnirii în care au căzut.
Prin urmare, din ziua când omul s-a convins că există legi ce conduc existenţa universurilor, din ziua când se străduieşte să repare trecutul şi să-şi amelioreze viitorul, el va lucra cu forţele pe care i le pune la dispoziţie Divinitatea, pentru ridicarea celor de sub el. Graţie voinţei sale, îşi va îmbunătăţi mereu destinul şi va îndulci soarta altora, până va aunge la perfecţiunea finală a evoluţiei terestre. El va face ceea ce realizează şi fizicianul, care emite un sunet de o anumită vibraţie, urmat de un alt sunet a cărui limită inferioară de vibraţie corespunde limitei superioare a primului sunet; cele două sunete se vor întâlni, şi la întretăierea acestor două forţe sau vibraţii se produce linişte.
Acest fenomen poartă numele de interferenţă. Tot astfel poate lucra forţa iubirii contra forţei urii. În felul acesta, omul drept va aunge la tăcere şi pace, la armonizarea şi echilibrarea forţelor sale, la eliberarea sufletului de sub influenţa nefastă a forţelor distrugătoare.
Sublimul nostru Domn Isus Christos a spus: „Când unul te loveşte, întinde şi celălalt obraz”. El a dorit să spună: palma primită acum e palma pe care ai dat-o odată; este efectul cauzei produsă de tine într-o altă întrupare.
Tu, care ai primit palma, nu trebuie să răspunzi cu o altă palmă, căci în acest caz generezi o cauză, al cărei efect îl vei culege cândva. Ca să nu mai continue această înşirare de cauze şi efecte, întinde şi celălalt obraz, în virtutea legii iertării. E greu de înţeles înălţimea acestor cuvinte ale Luminii lumilor sistemului nostru solar, dar şi mai greu este de aplicat.
Tags
Chestionar Fericire

Bioenergoterapeut

In urma experiențelor paranormale trăite de-a lungul vieții am scris cinci cărti: Mesagerii Luminii, Alternanța, Dimensiunea IV, Bioenergia-Terapie blândă și Miriam. Abonează-te

Articole similare

1 thought on “Cum Acționează Spiritul Colectiv- Exemplu de Karmă Colectivă”

  1. Sunt atat de reale si binecuvantate toate aceste mesaje, venite din Inaltimile Luminte, Superioare, prin multe suflete frumoase, ele incanta sufletele celor care cu bucurie le primesc.Ma bucur nespus ca exista aceste suflete, ma alatur cu drag voua si va salut pe toti cu toata dragostea.Doamna Maria, va salut cu dragoste si multa putere, pace si Lumina din belsug,Flavia B.L.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*