[dropcap]Î[/dropcap]n cadrul emisunii Breaking the News de la Absolut TV, Maria Ciobanu a prezentat împreună cu Deborah Profeanu analiza astrologică a lunii decembrie.

Încă din decembrie 2014, planeta Saturn a intrat în zodia Săgetătorului,  zodie generoasă, atrăgând atenția colectivă asupra normelor și regulilor acceptate social, pe baza cărora ne derulăm viețile.

Adevărul este că toate aceste reguli, norme, comportamente cu funcționalitate în mai toate domeniile sociale, educaționale, politice și religioase, au mare nevoie de  o actualizare și repunere pe baze noi, sănătoase, în concordanță cu aspirațiile  oamenilor tineri nealterați de mirajul banului și al materialului.

Analiza Astrologică a Lunii Decembrie

Norocul omenirii este că planeta Saturn sau Profesorul din Astral este cel mai în măsură în a produce inspirație, când este vorba de a rescrie sau reașeza ceva.

Această zodie care-l găzduiește, adică Săgetătorul, îi oferă o perspectivă mai largă cu privire la acest lucru.

În 20 decembrie va intra în propriul domiciliu de unde ne va îndemna (la început).

Și mai apoi ne va obliga să decidem, în mod corect și realist, spre ce trebuie să optăm pentru a progresa ca ființe ale lui Dumnezeu, aflate temporar în trup material pe această planetă.

Analiza astrologică a lunii ne spune că Mercur se află în ciclul retrogradării (va fi retrograd între 3 și 23 decembrie, în Săgetător).

Așadar lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi și nu evoluează mereu conform estimărilor.

Pot să fie tergiversate, să se complice, să o ia când înainte, când înapoi.

Până la data de 9 decembrie 2017 este activă opoziția Marte-Uranus.

Analiza astrologică a acestui aspect arată o configurație cu grad ridicat de risc de accidente grave.

Aveți grijă la defecțiuni tehnice, conflicte, agresiuni, tendințe distructive, gesturi neașteptate sau radicale, răsturnări de situație, cataclisme.

Concluzia

În afară de cazul urgențelor, este preferabil să lăsăm deciziile importante pentru după 23 decembrie 2017, când vom avea o imagine mult mai clară și toate datele necesare pentru a face alegerea optimă.