Şi-a pierdut fetiţa la doar trei săptămâni

Gabriel Tudorache are 39 de ani şi este cadru militar. L-am întâlnit zilele trecute şi, la prima impresie, este un bărbat jovial, sociabil, mereu pus pe glume şi foarte încrezător în forţele proprii. Ne-a povestit că nu a fost întotdeauna aşa! La vârsta de 25 de ani a suferit un şoc teribil, care ar fi putut aduce pe oricine în pragul nebuniei. „La doi ani de la căsătorie am avut o fetiţă care a murit la trei săptămâni, din cauza mamei care la şase luni şi jumătate de sarcină a făcut hepatită. Am luat-o şi eu, unii medici ziceau că e doar de tip A, dar mie nu mai îmi trecea deloc. Am umblat ani de zile prin spitalele militare şi din Piteşti, şi din Bucureşti. Deşi ţineam regim, starea mea nu se ameliora în niciun fel. Ba chiar la efort mai intens, iar meseria pe care o am presupune şi efort, urinam roşu, analizele îmi ieşeau mereu proaste. Aveam mai tot timpul o stare generală foarte proastă”, explică militarul.
„Mi-era frică de ciroză“
După ani întregi de diete şi tratamente medicamentoase, un număr record de concedii medicale şi terapii, Gabriel Tudorache a ajuns în pragul depresiei. Avea probleme şi de ordin financiar, dăduse greş într-o afacere în care investise mulţi bani, afecţiunile hepatice continuau, astfel că şi starea sa psihică s-a deteriorat considerabil. Se temea cumplit de ciroza hepatică şi de faptul că existenţa sa ar putea fi pe sfârşite: „Aveam probleme şi la serviciu şi starea mea generală era una negativă… De aici şi o uşoară depresie, mi-era frică de ciroză…”.
După cea de-a zecea şedinţă a început să creadă
Într-o bună zi, mai exact în luna septembrie 2009, Gabriel a ajuns, prin intermediul unei cunoştinţe, la cabinetul de bioenergie al parapsihologului Maria Ciobanu. Încă de la prima şedinţă, bioenergoterapeutul i-a spus acestuia că, din cauza ficatului şi a grijilor pe care şi le făcuse, atât sistemul nervos cât şi pancreasul îi fuseseră grav afectate. Bărbatul îşi aduce aminte că, după prima şedinţă cu Maria, s-a speriat, s-a simţit demoralizat de faptul că i se depistaseră atât de multe boli. Abia la cea de-a zecea şedinţă, când terapeutul a început să îi enumere toate necazurile de ordin sufletesc care i-au afectat acestuia sănătatea, militarul a început să creadă cu adevărat că Maria Ciobanu este dotată cu puteri divine. „Mi-a explicat că toate lucrurile rele care mi se întâmplă vin tot de la trecutul nostru, care nu e pe placul bunului Dumnezeu. Când a început să îmi spună tot trecutul meu, am început să cred. Uşor-uşor, în cinci luni de zile, s-au rezolvat afecţiunile de care suferisem atâta vreme”, povesteşte Gabriel.
A devenit un om mai bun
Mai mult decât atât, şedinţele de bioenergie şi atâtea cazuri pe care le-a văzut rezolvându-se la cabinetul Mariei Ciobanu l-au schimbat şi din punct de vedere moral, transformându-l pe bărbat într-un om mai bun, cu o doză de moralitate crescută. Astăzi, Gabriel Tudorache a ales un drum drept în viaţă, un drum în care mândria şi ura nu mai au ce căuta.